Negocieri cu efect negativ in construirea reactoarelor 3 si 4
Negocieri cu efect negativ in construirea reactoarelor 3 si 4
29 Jul, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1542
Marime text
Construirea reactoarelor 3 si 4 de la Nuclearelectrica ar putea intarzia un an, deoarece discutiile dintre Guvern si companiile participante la proiect cu privire la participatiile pe care acestea le detin trebuie reluate, a declarat, ieri, directorul de dezvoltare al CEZ Romania, Doru Voicu.
"Construirea reactoarelor 3 si 4 de la Nuclearelectrica ar putea intarzia un an, deoarece trebuie reluate negocierile cu Guvernul privind participatiile la acest proiect", a afirmat acesta. Unitatile 3 si 4 ale centralei de la Cernavoda vor fi finalizate de o companie la care societatea Nuclearelectrica va detine cel putin 51 la suta din capitalul social. In luna aprilie, cele sase companii interesate sa participe la construirea reactoarelor 3 si 4 (ArcelorMittal, CEZ, Electrabel, Enel, Iberdrola si RWE Power) au fost informate ca Nuclearelectrica urmareste sa detina participatia majoritara in compania de proiect, desi anterior fusese semnat un protocol de colaborare prin care producatorului de energie nucleara ii revenea doar 20 la suta din capitalul companiei. Nuclearelectrica are nevoie de avizul Consiliului Concurentei pentru a negocia cu investitorii de la reactoarele 3 si 4 participatia majoritara in compania de proiect, a declarat, recent, pentru Agerpres, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian. Acesta a precizat ca orizontul de timp in care actul normativ va primi avizul Consiliului Concurentei depinde exclusiv de aceasta institutie. Costurile realizarii celor doua reactoare nucleare de la Cernavoda sunt estimate la 2,3 miliarde de euro. Fiecare dintre cele doua reactoare va avea o putere instalata de 720 MW. Unitatile vor livra o cantitate de energie de cate 5,2 TWh anual, fiecare, iar pretul de vanzare a electricitatii produse este estimat la 28,2 - 32,5 euro/MWh.Scris de: {autor}RMP{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii