Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:44 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nereguli de igiena si depozitare la magazinul Trident Plazza

ro

05 Mar, 2003 00:00 1364 Marime text

Inspectorii DSV au controlat 385 de societati

Unitatea a fost amendata cu 10 milioane de lei * Motivul il reprezinta nerespectarea normelor sanitar-veterinare privind depozitarea produselor de origine animala * Controalele s-au soldat si cu confiscarea a aproape 700 de kilograme de produse * Valoarea marfii confiscate este de 50 de milioane lei

Inspectorii Directiei Sanitar-Veterinare au efectuat, saptamana trecuta, o serie de controale in vederea verificarii calitatii produselor de origine animala destinate cumparatorilor. Cu aceasta ocazie au fost verificate nu mai putin de 385 de unitati, din care cele mai multe, respectiv 162, au fost unitati de productie a produselor alimentare de origine animala. Au fost controlate si 156 de alimentare, 36 de piete si targuri ca si 31 de societati de comercializare de produse alimentare de origine animala. In urma inspectiilor a fost aplicata o singura sanctiune contraventionala, in valoare de zece milioane de lei, fiind confiscate produse a caror valoare estimativa ajunge la 50 de milioane de lei. Amenda de zece milioane lei a fost aplicata societatii comerciale Trident Plazza, un magazin alimentar din municipiul Constanta, iar motivul il reprezinta nerespectarea normelor sanitar-veterinare privind depozitarea produselor de origine animala. Mai exact, produsele nu erau pastrate la temperatura potrivita si in ambalajul adecvat, astfel incat exista in orice moment posibilitatea ca produsele sa se altereze. In plus, si capitolul igiena lasa de dorit. Cu ocazia controalelor efectuate au fost confiscate aproape 700 de kilograme de produse, respectiv 515 kilograme de carne si produse din carne, 118 kilograme de produse lactate si lapte si 40 de kilograme de peste. Marin Nicolae, inspector sef in cadrul Directiei Sanitar-Veterinare, ne-a declarat ca aceste controale vor continua si in perioada imediat urmatoare. In plus, se considera ca, in urma majorarii valorii amenzilor aplicate de catre lucratorii Directiei Sanitar-Veterinare, numarul celor care nu respecta normele sanitar-veterinare a inceput sa scada.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii