Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:14 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noi posibilitati de angajare la bursa generala a locurilor de munca

ro

13 Apr, 2005 00:00 996 Marime text

Aproximativ 70 de angajatori si 2500 de locuri de munca

Restaurantul "Select" din Mamaia va gazdui anul acesta bursa generala a locurilor de munca organizata la sfarsitul saptamanii in curs, pe data de 15 aprilie, de catre Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Constanta (AJOFM). Potrivit celor declarate de purtatorul de cuvant al acestei institutii, Bogdan Poteleanu, la nivelul municipiului Constanta s-au inscris pana in prezent pe listele de participare 49 de agenti economici ce pun la dispozitia constantenilor 1300 de locuri de munca. Dintre acestea, cele mai multe locuri sunt, dupa cum era de asteptat, in domeniul turismului: cameriste, ospatari, bucatari, ajutori, locurile de munca destinate absolventilor de studii superioare ocupand anul acesta foarte putin spatiu pe listele de participare ale agentilor economici. Astfel, in municipiul Constanta, doar 80 de locuri de munca se adreseaza absolventilor. Bursa locurilor de munca, care se desfasoara la nivel national, are in judetul Constanta, in afara de municipiul Constanta, alte trei locatii de desfasurare: Mangalia, Medgidia, si Cernavoda. Astfel, prin intermediul bursei de la Mangalia, 750 de persoane vor avea posibilitatea de a se angaja, prin locurile de munca puse la dispozitie de opt agenti economici, principalii angajatori avand ca domeniu de activitate turismul si reparatiile navale. In schimb, la Cernavoda, cele mai multe locuri de munca sunt oferite de catre Primaria orasului. In cazul Medgidiei, Fruvimed-ul ramane in fruntea angajatorilor cu peste 200 de locuri de munca pentru pomicultori si viticultori. Astfel, la nivelul judetului Constanta, bursa generala a locurilor de munca va oferi anul acesta posibilitatea angajarii a peste 2500 de persoane, dintre care doar 150 cu studii superioare. Bursa generala reprezinta al doilea eveniment de genul acesta organizat in 2005, dupa ce, in luna martie, hotelul Perla a reprezentat gazda bursei locurilor de munca pentru femei. Atunci, mai mult de 200 de femei au fost angajate chiar in timpul desfasurarii bursei, alte 1500 fiind selectionate in vederea unui interviu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii