Numar record de confirmari cu gripa noua
Numar record de confirmari cu gripa nouaDupă ce în ultima perioadă numărul bolnavilor de gripă cu virus pandemic A/H1N1 a fost de ordinul zecilor, ieri, Ministerul Sănătăţii a raportat 120 de cazuri, în toată ţara, şi două decese. În topul judeţelor cu cele mai multe cazuri se află Constanţa, pe locul doi, cu 14 confirmări, după Bucureşti, cu 20. Astfel, totalul bolnavilor, până în acest moment este de 5.870, din care 65 de decese.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană, toţi cei 14 noi bolnavi sunt adulţi, cazuri internate în perioada sărbătorilor. „Pacienţii au prezentat ca factori de risc asociaţi hipertensiune arterială, obezitate, sarcină, bronhopneumonie, anemie cronică, chist hidadic pulmonar operat sau neoplasm. Pacienţii se află sub supraveghere medicală şi tratament de specialitate", a precizat coordonatorul-şef al Serviciului Supraveghere - Control Boli Transmisibile, dr. Mihaela Dinisov.
Pe lângă aceste cazuri confirmate în doar 24 de ore, ieri dimineaţă, gripa nouă a mai făcut o victimă la Constanţa. Un tânăr de 23 de ani, aflat încă de pe 30 decembrie în stare foarte gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă a decedat. Se pare că acesta venise, de la Ţăndărei, la Constanţa, pentru a petrece Revelionul, însă nu a mai apucat să sărbătorească noul an deoarece în noaptea dintre ani deja era ventilat mecanic şi i se acordau puţine şanse să-şi mai revină.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa rămâne, în continuare foarte aglomerat. Doar în perioada 28 decembrie 2009 - 03 ianuarie 2010 au fost consultaţi în serviciul de boli infecţioase 185 de pacienţi. Din aceştia au fost internaţi 88, adică 48 %. Din totalul consultaţiilor, 154 au fost afecţiuni respiratorii, din care 36 infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, 104 viroze si pneumonii şi 14 gripe.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp