Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:11 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Numarul constantenilor care renunta la calorifere este tot mai mic

ro

03 Sep, 2003 00:00 991 Marime text

Pana acum, doar 600 de proprietari de apartamente au solicitat debransarea de la reteaua de caldura * Reprezentantii RADET se asteapta la aproximativ o mie de cereri pentru aceasta iarna * Alte 70 de familii au cerut rebransarea la sistemul de termoficare

Dupa o vara in care listele de intretinere aratau, in general, sume modice, la inceputul sezonului rece, constantenii, si nu numai, incep sa intre in panica la gandul ca sumele pe care le vor avea de platit pentru intretinere vor afecta drastic bugetul familiei. Ei au de ales intre a acumula datorii pe tipul iernii pe care sa le achite incepand din primavara si a se debransa de la sistemul de termoficare partial sau total. Si anul acesta, o parte dintre constanteni au ales varianta debransarii. Bogdan Musat, purtatorul de cuvant al Regiei Autonome de Distribuire a Energiei Termice, a declarat ca institutia a inceput sa primeasca solicitari de debransare partiala sau totala inca de la inceputul lunii iunie. Astfel, pana la ora actuala, s-au inregistrat peste 600 de solicitari. El a mai precizat ca majoritatea constantenilor au optat pentru debransarea partiala, scopul fiind acela de a reduce valoarea facturilor de plata pentru energia termica consumata. Reprezentantii RADET se asteapta ca numarul solicitarilor de renuntare la o parte din caloriferele existente in locuinte sa creasca in aceasta luna. La ora actuala, se inregistreaza aproximativ 40 de astfel de cereri zilnic. Bogdan Musat a declarat ca, si in cazul in care se va inregistra un aflux de solicitari, tot nu se va depasi totalul inregistrat anul trecut, cand au fost 3.700 de solicitari de debransare. In aceste conditii, reprezentantii RADET se asteapta ca numarul solicitarilor sa depaseasca cu putin o mie. Cei care doresc sa renunte la calorifere mai pot face astfel de cereri pana cand RADET incepe sa faca probele la rece, adica se introduce apa rece in instalatii si atat reprezentantii RADET, cat si populatia verifica daca exista probleme deosebite. In aceste conditii, termenul limita pana cand se mai pot depune astfel de solicitari este 15 septembrie. Dupa aceasta data, cei care vor sa renunte la calorifere vor suporta costurile de golire a instalatiilor. Bogdan Musat a precizat ca se va percepe o taxa care nu va fi deloc modica deoarece aceasta va reprezenta costul apei existente pe conducte. Pana la ora actuala, cei care au decis sa reduca numarul caloriferelor din locuinta sunt pensionari si persoane cu situatii materiale deosebite, respectiv cazuri sociale. Cei care doresc sa se debranseze de la sistemul de termoficare trebuie sa depuna, la sediul RADET, o cerere insotita de avizul asociatiei de proprietari sau locatari care sa ateste faptul ca nu exista restante catre regie, precum si avizul locatarilor. Dupa efectuarea debransarii, un inspector RADET vine si face constatarea, contra sumei de 60.000 lei. Urmeaza, apoi, eliberarea unei adeverinte de catre RADET, prin care se specifica faptul ca s-a realizat debransarea. De mentionat este faptul ca, in acest an, regia nu mai realizeaza debransarea efectiva, ci face doar constatarea, deoarece nu dispune de personal suficient.Pe langa solicitarile de renuntare la calorifere, RADET Constanta a primit, in aceasta perioada, si solicitari de rebransare. Pana la ora actuala, numarul celor care doresc sa beneficieze din nou de caldura emanata de calorifere este de 70. Procedura in acest caz este mult mai simpla, deoarece doritorii nu trebuie decat sa depuna la sediul RADET o cerere prin care sa solicite rebransarea, fara sa fie necesara achitarea vreunei sume de bani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii