O viitoare poveste de dragoste intre Pei-Pei si Ni-Ni? (galerie foto)
O viitoare poveste de dragoste intre Pei-Pei si Ni-Ni? (galerie foto)Deşi oboseala îşi spune cuvântul, aceasta şi-a luat în serios rolul de mamă adoptivă a lui Pei-Pei, Ni-Ni şi Chen-Chen. Medicul veterinar a acceptat să ne vorbească despre o zi deosebită din viaţa celor trei delfini, despre ce le place şi ce nu place, dar şi despre poznele pe care le-au făcut până acum.
Îmi pun cizmele şi aştept cu nerăbdare să ajung în noua locuinţă a „vedetelor" răsfăţate şi alintate de tot personalul. Auzind o voce nouă, Pei-Pei, curios din fire, scoate capul din apă să vadă cine a venit în vizită, şi, surprinzător, mă salută. „Da, dintre cei trei copii ai mei, Pei-Pei este cel mai curios, vrea să fie mereu în faţa tuturor şi să nu piardă nimic. A fost înzestrat cu o sclipire de inteligenţă deosebită", îmi spune, răzând, medicul veterinar.
Cel mai tare m-a amuzat să aflu că Pei-Pei o preferă mai mult pe Ni-Ni, între ei doi legându-se o strânsă relaţie de prietenie, şi, cine ştie, poate şi o viitoare poveste de dragoste. „Pei-Pei este îngăduitor cu ambele femele, dar când îl mai şicanează apar conflicte între ei. Am observat că are o atracţie deosebită pentru Ni-Ni", continuă aceasta.
Medicul veterinar este de părere că Chen-Chen este cea mai retrasă, gânditoare, fiind cea mai serioasă dintre cei trei delfini. Deşi în China aceasta este liderul de echipă, se pare că Ni-Ni încearcă să îi ia locul, având un „teribilism de lider", după cum o descrie chiar dr. Ursu. Ni-Ni, sau „copilul", cum este alintată de întreg personalul, este o fire mai copilăroasă, aceasta dând tonul la distracţie în fiecare dimineaţă.
Cum începe o zi din viaţa micilor „răsfăţaţi"?
La ora 8.00, aceştia servesc un „mic-dejun" delicios, preparat de dresori. După ce se bucură de toate preparatele, se pregătesc de prima sesiune de lucru, unde repetă numerele ştiute, dar învaţă şi altele noi. La ora 10.00, Pei-Pei, Ni-Ni şi Chen-Chen iau o gustare, formată din hering pentru a-şi recăpăta puterile, apoi se întorc la lucru. Următoarele două mese sunt la 13.00 şi 15.00, apoi au program „de voie", unde se pot delecta cu jucăriile lor preferate. „Chen-Chen face foarte urât dacă se atinge cineva de mingea ei de baschet, nu vrea să o dea la nimeni, iar Pei-Pei se scufundă cu jucăria lui preferată. De obicei, Ni-Ni se joacă cu noi. Dacă le arunci mingea mai departe, fac urât, se supără şi trebuie să te rogi de ei să se ducă după ea", continuă, amuzată, Nicoleta Ursu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp