Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:05 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oamenii se tem ca vor trebui sa achite datoriile rau-platnicilor

ro

02 Aug, 2002 00:00 742 Marime text

Cine plateste intretinerea?

Autoritatile considera insa ca aceasta prevedere a fost gresit inteleasa

Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale isi propune, ca principal obiectiv pentru Programul social 2002-2003, ajutorarea persoanelor aflate la un nivel foarte accentuat de saracie. Potrivit prevederilor de protectie, persoanele care au restante mari la plata intretinerii nu vor mai fi evacuate din locuinte, cum se facea pana acum. Aceasta decizie a provocat insa adevarate explozii de nemultumire in randul majoritatii locatarilor de blocuri. Acestia se tem ca, in urma hotararilor luate pe aceasta tema, rau-platnicii vor fi incurajati sa nu isi achite taxele la intretinere pe motiv ca oricum nu vor mai fi evacuati din locuinte. De la Camelia Savu, administrator al unei asociatii de locatari din Constanta, am aflat ca cei mai multi dintre membrii asociatiei au declarat ca in cazul in care cei ce au datorii mari la intretinere nu platesc, nici ei nu sunt de acord sa mai plateasca. "Celor care achita intotdeauna la zi intretinerea nu li se pare corect ca unii sa plateasca si ceilalti sa fie linistiti ca oricum nu isi pierd locuinta", a declarat aceasta. Si nu este singura opinie de acest fel. Autoritatile considera insa ca aceasta prevedere a fost gresit inteleasa, pentru ca Guvernul nu le va sprijini, in nici un caz, pe acele persoane care, in mod voit, refuza sa isi achite intretinerea. Beneficiarii acestor masuri vor fi numai familiile care nu au, efectiv, surse din care sa-si achite datoriile. O alta temere a locatarilor este aceea ca vor fi obligati sa suporte si sumele datorate la intretinere de cei care nu au posibilitatea sau nu vor sa achite datoriile.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii