Opt familii de rromi din Harsova se muta in casa noua (galerie foto)
Opt familii de rromi din Harsova se muta in casa noua (galerie foto)Administraţia locală a oraşului Hârşova, în frunte cu primarul Tudor Nădrag, a inaugurat ieri, două obiective de investiţii importante pentru comunitate. Este vorba despre cimitirul cel nou şi despre cele opt locuinţe pentru rromi.
La cele două evenimente au fost prezenţi, alături de edilul-şef al oraşului, consilieri locali, angajaţi ai Primăriei Hârşova, dar şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Darie.
Începând de ieri, opt familii de rromi din Hârşova şi-au găsit adăpostul în locuinţele construite de către autoritatea locală cu fonduri Phare. Casele, cu două sau cu trei camere, sunt racordate la utilităţi: au alimentare cu apă, canalizare şi vor fi racordate la reţeaua de energie electrică. Încălzirea se va face cu sobe. Potrivit primarului Tudor Nădrag, contribuţia Uniunii Europene în acest proiect este de opt miliarde de lei vechi, iar contribuţia proprie a autorităţii locale, de patru miliarde lei. Edilul-şef din Hârşova a precizat că zece persoane din rândul beneficiarilor de etnie rromă au participat nemijlocit la ridicarea caselor. „La intervenţia noastră, în caietul de sarcini s-a impus condiţia ca măcar un membru al familiilor beneficiare să fie angajat de către constructor pe perioada lucrării. Cu această ocazie, persoanele recrutate astfel au participat şi la cursuri de specializare în aceste meserii, ca de pildă, cea de zugrav", a precizat Tudor Nădrag. Cele opt familii de rromi au fost selectate în urma unor anchete sociale efectuate de către reprezentanţi ai Asociaţiei „Rromi Speranţa Hârşova" - ONG înfiinţat datorită acestui proiect - în colaborare cu asistenţii sociali. Beneficiarii fac parte din familii cu mulţi copii. Condiţia pentru a primi aceste locuinţe este să-şi trimită toţi copiii la şcoală şi să aibă un venit minim pentru a-şi pute achita cheltuielile de întreţinere. Managerul acestui proiect este Carmen Cheran, directorul executiv al Compartimentului Programe Dezvoltare al Primăriei. Cele opt locuinţe au fost sfinţite ieri, printr-o slujbă oficiată de către cei patru preoţi din localitate.
Cimitirul cel nou va avea capelă, casă mortuară şi sală de mese
Cimitirul cel nou al oraşului este amplasat în aproximativ aceeaşi zonă ca şi cel vechi, mai exact, pe fostul amplasament al depozitului de furaje al fostului CAP. Primarul oraşului, Tudor Nădrag, a declarat că pentru această investiţie au fost necesari 2,5 miliarde de lei vechi, bani pentru lucrări de nivelare a terenului, terasamente, alei pavate, căi de acces asfaltate şi alimentare cu apă.
Suprafaţa totală pe care este amenajat terenul este de 1,8 hectare. „Era necesar un astfel de locaş, întrucât vechiul cimitir este arhiplin. Acest cimitir îmbogăţeşte zestrea edilitară a oraşului. Este un loc de linişte, unde ne aducem aminte că toţi suntem muritori şi nimic nu este veşnic", a declarat primarul Tudor Nădrag. La rândul său, vicepreşedintele CJC, Cristian Darie, le-a spus celor prezenţi că instituţia judeţeană va sprijini proiectele administraţiei hârşovene, în funcţie de fondurile existente în vistieria judeţului. Primarul oraşului a precizat că în lunile următoare va începe amenajarea, în incinta cimitirului cel nou, a unei capele, case mortuare şi a unei săli de mese. „Vom concesiona unei firme, specializată în monumente funerare, construcţia de astfel de monumente pentru acest edificiu", a afirmat Tudor Nădrag.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- 1500 euro spaga pt lider 20 Apr, 2010 18:08 Da traiasca primaru ca face case la romi. Domnul toma ne-a cerut 1500 euro sa putem beneficia si noi de o locuinta ,ce fel ajuta porcul de toma daca ne cere euro sa faca ceva pt romi
- o harsoveanca! 20 Apr, 2010 09:51 Este bine ca se intampla astfel de lucruri. ...Dar ce facem cu restul oamenilor din Harsova, care formeaza majoritatea...si mai ales cu cei vii! Rromii merg in Italia sau Spania, fura pana nu mai pot, fura din harsova, vand haine fara sa plateasca un ban, fac afaceri cu pestele la piata fara ca cineva sa le faca ceva (doar pentru ca au votat cu cine trebuie)...in fine, uneori iti este frica sa mergi pe strada din cauza lor...ca sa nu mai spunem ca cei care sunt vecini cu ei sunt bolnavi din cauza hotiilor, scandalurilor, faradelegerilor... Dar rromii acestia fac o chestie extraordinara de care orice primar are nevoie: voteaza! Aici este cheia problemei! Prin urmare, daca vrem sa ne mearga mai bine, ori ne facem tigani, ori o luam spre lumea cealalta!