Ore mai multe si pauze mai scurte
Ore mai multe si pauze mai scurte
15 Dec, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1363
Marime text
# Elevii sunt nemultumiti de programul de recuperare a materiei
Programul de recuperare a materiei a devenit de cateva zile subiect de disputa. In prezent, toti mai multi parinti au inceput sa se planga de programul mult prea incarcat al elevilor. Acestia ii acuza pe dascali ca vor sa-si primeasca banii pierduti la greva pe seama copiilor si ca nu au fost consultati, asa cum a anuntat Ministerul Educatiei asupra modului in care va fi recuperata materia. Cele mai multe unitati de invatamant de pe raza judetului Constanta au trecut deja la aplicarea programului de recuperare, care include marirea orelor de curs la 60 de minute si reducerea pauzei la cinci minute. Mai mult, zilele de sambata au devenit lucratoare pentru cadrele didactice si, implicit, zile de scoala pentru elevi. De exemplu, la anumite unitati constantene s-a ajuns in situatia ca un elev din clasa a XII-a sa invete cate opt ore pe zi, orarul fiind epuizant pentru cei mai multi dintre copii. "Nu stiu cat mai rezistam in ritmul acesta. Orele sunt foarte lungi, iar in pauza abia daca avem timp sa ne schimbam caietele si manualele. Nici la toaleta nu mai putem ajunge fara sa nu intarziem la ora. Intram la 11.00 si iesim la 19.00", se plang tinerii. De partea cealalta, reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean sustin ca acestea sunt singurele alternative pentru ca materia sa fie recuperata in timp util. "Toate unitatile de invatamant trebuie sa prezinte programarea recuperarii orelor". La randul lor, si elevii se declara nemultumiti de cele doua variante, adica prelungirea orelor de curs si invatatul sambata. "Nu vrem sa recuperam sambata si intr-o alta zi materia pe patru zile si sa stam cate 14 ore la scoala, pentru ca nu este vina noastra ca profesorii au facut greva. Elevii nici macar nu au fost consultati si intrebati daca sunt sau nu de acord cu programul de recuperare a materiei pierdute la greva. Stiu ca trebuie sa recuperam, dar asta nu este o metoda buna", este de parere un alt elev.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii