Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:16 01 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Paradoxuri legislative

ro

02 Dec, 2004 00:00 782 Marime text

De astazi, 2 decembrie, functionarii publici din birourile destinate activitatii de relatii cu publicul vor avea, potrivit HG 1723/2004, program prelungit * Acestia vor trebui sa fie la dispozitia cetatenilor trei zile intre orele 9.00-19.00, alte doua intre 9.00-17.00 si sambata intre 9.00-14.00 * In timp ce noul program vine in ajutorul cetatenilor, functionarii isi pun problema modului in care se vor compensa orele suplimentare efectuate

La inceputul lunii noiembrie s-a publicat in Monitorul Oficial Hotararea de Guvern 1723/2004 referitoare la aprobarea Programului de masuri pentru combaterea birocratiei in activitatea de relatii cu publicul. Acest act normativ avea ca data de punere in aplicare a masurilor pe termen scurt de catre ministere si celelalte autoritati ale administratiei publice centrale si locale ziua de 2 decembrie. Prima masura pe termen scurt pe care autoritatile au trebuit sa o instituie a fost adaptarea programului de lucru cu publicul a functionarilor publici din institutiile statului. Astfel ca de azi, functionarii vor trebui sa fie la dispozitia cetatenilor trei zile intre orele 9.00-19.00, alte doua intre 9.00-17.00 si sambata, in special, intre 9.00-14.00. De asemenea, fiecare dintre angajatii din sectorul public va trebui sa poarte ecuson cu datele personale de identificare, conducerea institutiilor va trebui sa se preocupe de asigurarea afisarii modelelor formularelor tipizate aferente tipurilor de solicitari venind din partea publicului. Un alt articol din HG 1723/2004 precizeaza ca punctele de lucru cu publicul se vor organiza in locuri usor accesibile, asigurandu-se marcarea lor precum si indicarea traseelor de acces.

Pro sau contra cetateanului

Aceasta masura de prelungire a programului cu publicul este binevenita pentru cetateanul roman care trebuia sa "fuga" de la serviciu ca sa-si rezolve probleme cu fiscul, casele de asigurari, administratii financiare si agentii fiscale pentru taxe si impozite. Insa pentru functionarul public de rand care sta la dispozitia publicului intrebarea de baza este urmatoarea: "Pe mine cine ma plateste pentru orele suplimentare efectuate? Va exista vreo compensare?" Cu atat mai mult cu cat in ultimele doua luni relatia sindicatelor functionarilor publici din Romania cu Guvernul a fost pe muchie de cutit, purtandu-se o serie de negocieri pentru majorarea salariilor, obtinerea unor fonduri suplimentare pentru pregatirea profesionala a acestora si acordarea unor sporuri salariale. Este drept ca anumite revendicari ale functionarilor publici au fost solutionate, dar parca masura legislativa tot aduce a proverb romanesc: "Cu o mana ti se da si cu alta ti se ia inapoi ce-ai primit!" Si nu mare ne va fi minunea cand oful salariatilor institutiilor publice se va revarsa asupra cetatenilor, care si-asa sunt nemultumiti in general de prestatia celor dintai. Din discutiile cu diversi reprezentanti ai unor institutii ale statului din teritoriu a rezultat ca forma cea mai plauzibila de compensare a timpului de lucru suplimentar va fi acordarea functionarilor publici prinsi in cursa a unor zile libere, neexistand la ora aceasta posibilitatea financiara de plata a orelor facute peste norma prevazuta de Codul Muncii.

Parti bune si parti rele

Actul normativ prevede de asemenea si masuri pe termen lung si mediu pentru combaterea birocratiei din sectorul public. Amenajarea spatiilor destinate activitatii cu publicul, asigurarea imprimatelor tip necesare, extinderea liniilor telefonice tip "linia verde" prin care se va acorda asistenta legata de modul de aplicare a legislatiei din fiecare domeniu de activitate sunt o serie de masuri pe termen mediu pe care autoritatile publice centrale si locale trebuie sa le implementeze. Institutii locale precum Serviciul Public de Impozite, Taxe si alte Venituri la Bugetul Local Constanta intentioneaza deja sa atace setul de masuri pe termen lung, implementand sistemul de management al calitatii, respectiv a procesului de certificare a calitatii serviciilor - ISO9001, pentru serviciile catre cetateni chiar de la inceputul anului 2005. Actul normativ mai vizeaza angajarea de personal specializat cu aptitudini pentru relatia cu publicul, introducerea sau extinderea sistemului Intranet, introducerea treptata a programarilor pentru evitarea supraaglomerarilor, deschiderea unor centre de indrumare pentru cetateni in municipiile resedinta de judet etc. Se contureaza totodata si un standard etic al personalului: disciplinat, calm, politicos, cu o atitudine pozitiva, rabdator, sa aiba un limbaj adecvat si corect din punct de vedere gramatical, sa se asigure ca informatia data a fost corect perceputa de public etc. Un articol din Hotararea de Guvern din setul de obligatii ale functionarului public fata de cetatean acorda celui dintai (ca o forma de compensare a orelor suplimentare oare?) posibilitatea "sa intrerupa activitatea cu publicul numai in situatia folosirii de catre cetatean a unui limbaj trivial, a formularii de amenintari la adresa sa ori a utilizarii de catre cetatean a violentei verbale/fizice". Potrivit celor prevazute in actul normativ, masurile pe termen mediu au termen de finalizare 1 martie 2005, iar cele pe termen lung, esalonat, pana la 1 iunie 2006. Nerespectarea celor prevazute de lege va atrage raspunderea disciplinara sau contraventionala cu amenzi cuprinse intre 1 si 30 milioane de lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii