Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:08 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patronul firmei Daf Consulting SRL, înjunghiat în WC-ul unui club din Medgidia

ro

21 Jul, 2011 01:51 6906 Marime text
injunghiat_criminalisti_019.jpgNumele lui Ion Leonard, arestat pentru că ar fi băgat de mai multe ori cuţitul în patronul societăţii comerciale Daf Consulting Star SRL apare în mai multe litigii aflate pe rolul instanţelor de judecată din judeţul Constanţa

Patronul societăţii comerciale Daf Consulting Star SRL, din municipiul Medgidia, se află în stare gravă la spital, după a fost înjunghiat de mai multe ori. Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că, în seara zilei de 16 spre 17 iulie 2011, Florin Deacu, de 30 de ani, a fost înţepat de mai multe ori cu un cuţit de Leonard Ion, de 27 de ani, din Medgidia, în toaleta unui club din municipiu. Individul se află, în prezent, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Constanţa, pe o perioadă de 29 de zile, pentru tentativă la comiterea infracţiunii de omor calificat.

„Ca urmare a activităţilor de investigare desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale sub coordonarea procurorului de caz, într-o cauză de agresiune comisă în noaptea de 16 spre 17 iulie, Leonard Ion, de 27 de ani, din Medgidia, a fost prezentat Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, care a emis pe numele acestuia mandat de arestare pe o perioadă de 29 de zile, pentru tentativă la comiterea infracţiunii de omor calificat", se mai arată într-o informare a reprezentanţilor IPJ Constanţa. Tot potrivit acestora, pe data de 17 iulie 2011, la ora 02.20, „pe fondul unei stări conflictuale mai vechi şi al consumului de băuturi alcoolice, Florin Deacu, de 30 de ani, din Medgidia, a fost înjunghiat de mai multe ori de către suspect". În urma examinării medico-legale, s-a stabilit că victima prezintă leziuni de violenţă „ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur tăietor-înţepător, necesită 25-30 zile îngrijiri medicale de la data producerii dacă nu survin complicaţii şi au pus viaţa acesteia în primejdie prin peritonită generalizată". Apropiaţii lui Florin Deacu susţin că, de fapt, Leonard Ion l-a înjunghiat pe bărbat după ce acesta din urmă ar fi încercat să aplaneze un conflict în care au fost implicaţi suspectul şi o altă persoană. Florin Deacu se află, în prezent, în Spitalul municipal Medgidia, unde primeşte îngrijiri de specialitate. Pe data de 17.07.2011, pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 10140/118/2011, având ca obiect „Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.)", cauză în care Leonard Ion este în „rolul principal". În aceeaşi zi, judecătorii au respins ca nefondată cererea de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpat prin apărător.

Ce zice instanţa

„În baza art. 149/1 Cod procedură penală, art 143 Cod procedură penală, art. 148 alin.1 lit. f Cod procedură penală: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa dispune arestarea preventivă a inculpatului Ion Leonard pe o perioada de 29 de zile, începând cu data de 18.07.2011 până la data de 15.08.2011 inclusiv. Se comunică conform dispoziţiilor legale. Dispune emiterea mandatului de arestare în cauză. (...) Cu recurs în 24 ore. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17.07.2011", conform hotărârii instanţei. Pe data de 18 iulie, pe rolul Curţii de Apel Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 10140/118/2011, cu obiect „propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.), stadiu procesual: Recurs". În şedinţa din data de 19 iulie, judecătorii au respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Leonard Ion împotriva încheierii de şedinţă nr. 71 din 17.07.2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul penal nr. 10140/118/2011. „Respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În baza art. 192 alin. 2 cod procedură penală: Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iulie 2011", după cum se mai arată în hotărârile magistraţilor.

Mai multe dosare pe rol

Numele lui Ion Leonard, arestat pentru că ar fi băgat de mai multe ori cuţitul în patronul societăţii comerciale Daf Consulting Star SRL apare în mai multe litigii aflate pe rolul instanţelor de judecată din judeţul Constanţa. După cum precizam şi mai sus, Florin Deacu, de 30 de ani, conduce, împreună cu soţia sa, SC Daf Consulting Star SRL, unitate comercială care are sediul pe strada Porumbeilor. Firma lui Deacu are ca obiect de activitate „Consultanţă pentru afaceri şi management", şi a devenit cunoscută graţie lucrărilor efectuate pentru proiectul „Casa Verde". SC Daf Consulting Star SRL a fost deschisă în 2009 de Daniela Deacu, soţia celui înjunghiat în toaleta clubului din Medgidia.

Cercetările continuă

Datele oficiale arată că, prin Hotărârea Asociatului unic numărul 1/2011, s-a decis completarea obiectului de activitate cu: activităţi de arhitectură, activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea, activităţi de testare şi analize tehnice, renunţarea la obiectele de activitate, activităţi ale gospodăriilor private în calitate de angajator de personal casnic, activităţi ale gospodăriilor private de producere de bunuri destinate consumului propriu şi activităţi ale gospodăriilor private de producere de servicii pentru scopuri proprii. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale continuă cercetările în acest caz, pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor care au dus la producerea incidentului în urma căruia Florin Deacu a ajuns în stare gravă la spital.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • dan 22 Jul, 2011 01:07 sa stea lighi la mititica ca merita