Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:01 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe bani europeni Ceronav va construi un centru de simulare pentru navigaţia pe ape interioare

ro

05 Mar, 2014 00:00 2419 Marime text
Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV şi Academia Maritimă Harlingen din Olanda vor construi, în cadrul unui proiect european, primele două centre de simulare din Europa dedicate instruirii şi evaluării personalului navigant fluvial. Unul va fi construit la Galaţi şi celălalt la Harlingen, astfel încât să răspundă cât mai bine cererii de instruire din ţările riverane coridorului Rin-Main-Dunăre.
„Ideea realizării acestui proiect a fost discutată cu patenerii din Olanda încă de anul trecut, când am organizat la Constanţa, in luna mai 2013, Adunarea Generală a Asociaţiei EDINNA, a cărei vicepreşedinţie am obţinut-o în luna februarie a acestui an, Academia Maritimă Harlingen deţinând funcţia de preşedinte, prin Arjen Mintjes. Proiectul vizează instruirea personalului navigant în perspectiva implementării unor standarde armonizate la nivel european. CERONAV are un rol important, fiind şi coordonatorul proiectului HINT ale cărui obiective de standardizare sunt complementare actualei propuneri. În acelaşi sens, CERONAV se află în proces de acreditare de către Comisia Centrală pentru Navigaţia pe Rin în vederea recunoaşterii cursului de marinar fluvial, acesta fiind un pas important spre armonizare” a declarat Ovidiu Cupşa, director general CERONAV.
Cele două centre vor fi poziţionate strategic din punct de vedere geografic, aflându-se la porţile de acces spre Marea Neagră şi Marea Nordului, în vecinătatea cărora există cea mai mare concentraţie de navigatori. Odată cu construcţia acestor două centre, CERONAV va ocupa o nouă piaţă, aceea a ţărilor riverane Dunării şi Mării Negre.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii