Pensiile ocupationale vor completa sistemul public de pensii
Pensiile ocupationale vor completa sistemul public de pensii
21 Nov, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
917
Marime text
Noi contributii pentru patroni si angajati
Noul sistem presupune ca o firma sau un sindicat sa infiinteze fonduri de pensii * Daca salariatul nu mai poate cotiza o perioada la fondul de pensii, el isi pastreaza drepturile * Patronul insa este obligat sa plateasca partea sa in contul angajatului * Statul nu garanteaza pensiile ocupationale
Ministerul Muncii intentioneaza sa introduca din anul 2004 un nou sistem de pensii, sistem care va fi in completarea sistemului public de pensii. "Legea pensiilor se axeaza in momentul de fata pe trei piloni", ne-a declarat Delia Greavu, director al Casei Judetene de Pensii Constanta. "Primul pilon il reprezinta sistemul public de pensii, intrat in vigoare la 1 aprilie 2001. Ceilalti doi piloni inclusi in reforma pensiilor se refera la pensiile facultative obligatorii - pilonul II si pensiile facultative obligatorii - pilonul III", a adaugat Delia Greavu. Noul sistem, respectiv pensiile ocupationale, presupune ca o firma sau un grup de firme sau sindicate sa infiinteze fonduri de pensii. La acestea vor contribui, cu procente din salariul brut, atat salariatii, cat si patronii, contributiile acestora fiind deductibile fiscal. O conditie restrictiva este existenta unui contract de munca la nivel de intreprindere sau de ramura. Propunerea pensiilor ocupationale face parte din reforma sistemului de pensii din Romania. Conform proiectului de lege elaborat de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, fiecare contribuabil la acest sistem va avea un cont individual format din unitati care vor reflecta valoarea contributiilor platite. Daca la un moment dat, din diferite motive, salariatul nu mai poate cotiza o perioada la fondul de pensii, el isi pastreaza drepturile. Nu acelasi lucru se poate spune despre patron, acesta fiind obligat sa plateasca partea sa in contul salariatului, daca s-a angajat prin contractul colectiv, chiar daca acesta din urma intrerupe pentru o vreme cotizarea.O situatie aparte este cea in care angajatul moare inainte de pensionare. In acest caz, toate activele existente in contul sau vor fi transferate unui beneficiar desemnat de acesta in timpul vietii. Statul nu garanteaza pensiile ocupationale. Singura forma de supraveghere va fi cea realizata prin intermediul Comisiei Nationale a Fondurilor de Pensii. Salariatii ar putea contribui la pensiile ocupationale incepand cu anul 2004, cu conditia ca legea sa fie aprobata de Parlament cel mai tarziu in primavara.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii