Pensionari la coadă în faţa Casei de Ajutor Reciproc din Constanţa. Motivul pentru care au îndurat frigul (galerie foto)
Pensionari la coadă în faţa Casei de Ajutor Reciproc din Constanţa. Motivul pentru care au îndurat frigul
15 Jan, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
6167
Marime text
„Pensionarii sunt cei mai corecţi. Mai ales cei săraci”, spune o femeie, care îşi însoţea mama la o coadă de zeci de persoane în faţa Casei de Ajutor Reciproc al Pensionarului de pe strada Ştefan cel Mare. Luni, 14 ianuarie, imediat după ce şi-au numărat banii din pensie, bătrânii au profitat de cerul senin şi s-au aşezat unul câte unul la coadă.
Au venit să îşi plătească datoriile. Oameni bolnavi, bătrâni, cu griji pe umeri, toţi s-au aşezat ordonat în uşa CAR-ului. Trei ghişee au fost deschise pentru ei ca încasările să se efectueze cât mai rapid posibil, însă timpul de aşteptare pentru o persoană era de câteva zeci de minute.
O bătrâna a fost întrebată de ce alege să stea la coadă pe 14 ianuarie. „Azi am primit pensia, mai întâi plătesc datoriile, chit că stau la coadă”, a răspuns ea, scurt. Dacă voia să vină a doua zi, nu era penalizată, căci timp este destul până la finele lunii. „Ştiu, mamă, că pot în altă zi, dar mai bine plătesc astăzi, la timp”, a spus femeia.
Pe lângă ea, alte zeci de persoane îndură temperaturile scăzute şi coada lungă, cu dureri de picioare, afecţiuni cardiace şi alte probleme de sănătate. Iarna este cel mai greu. Pe lângă cheltuielile la întreţinere, din pricina căldurii, mulţi apelează la mici împrumuturi de la CAR, care se obţin pe loc dacă eşti membru, cu reţinerea dobânzii în momentul acordării împrumutului, pentru plata datoriilor. De altfel, mulţi s-au împrumutat în decembrie pentru a face cadouri nepoţilor. „Am luat 2.000 de lei pentru a lua una-alta pentru nepoţi şi a-mi vizita şi copiii. E greu dintr-o pensie să acoperi şi alte cheltuieli iarna, iar medicamentele... nu sunt toate compensate”, a spus un pensionar.
Uniunea Judeţeană a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor este o asociaţie profesională, persoană juridică, fără scop patrimonial, creată prin asocierea caselor de ajutor reciproc - instituţii financiare nebancare - conform Legii speciale nr. 122/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, aprobată prin Legea nr. 246/2005.
La CAR Pensionari se pot înscrie ca membri doar cei care au ieşit la pensie la limita de vârstă sau anticipat, cu o pensie minimă de 670 de lei. Pensionarii cu indemnizaţie socială nu se pot înscrie. Începând din vara anului 2018, pensionarii care au pensia mai mică de 670 de lei pot face împrumut cu doi giranţi, a căror pensie trebuie să fie de minimum 700 de lei.
Acordarea împrumutului se face astfel:
- La pensii mai mici de 550 de lei - împrumutul maxim este de 2.000 de lei
- La pensii între 550 - 600 de lei - împrumutul maxim este de 2.000 de lei
- La pensii între 601 - 700 de lei - împrumutul maxim este de 3.000 de lei
- La pensii între 701 - 800 de lei - împrumutul maxim este de 3.500 de lei
- La pensii între 801 - 1.000 de lei - împrumutul maxim este de 6.000 de lei.
Împrumuturile de la 7.000 la 10.000 de lei se acordă doar membrilor CAR Pensionari care şi-au respectat angajamentul de plată la împrumuturile precedente, respectând următoarele condiţii:
- La pensii între 1.001 - 1.400 de lei - împrumutul maxim este de 7.000 de lei
- La pensii peste 1.401 de lei - împrumutul maxim este de 8.000 de lei
- La pensii peste 2.001 de lei - împrumutul maxim este de 10.000 de lei.
Numărul de rate este cuprins între 18 şi 24, iar dobânda este între 10 şi 14 procente.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii