Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:44 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru unii bataia este rupta din rai

ro

11 Aug, 2004 00:00 891 Marime text

Recurs la umanitate

Un tanar constantean a orbit dupa ce a fost jefuit si lovit cu o piatra in cap * Din aceasta cauza a suferit dezlipire de retina si de doi ani barbatul de 34 de ani nu mai vede * Veniturile familiei sunt extrem de mici si, pentru a-si recapata vederea, este nevoie de o interventie in strainatate * Familia nu poate face rost de suma necesara deplasarii si suportarii operatiei, asa ca singura solutie o reprezinta ajutorul din partea statului si a unor suflete miloase * Din cauza problemelor financiare ale parintilor barbatul nu poate spera sa mai vada vreodata tot ce odinioara ii incanta privirea, si in special chipul mamei

Nu de putine ori viata ia o intorsatura cu totul neasteptata. De cate ori se intampla un astfel de lucru, ne gandim cu ce oare si unde am gresit pentru a merita asa ceva. Cand insa totul a trecut, ne uitam in urma si privim lucrurile intr-o lumina mai blanda. Acestea sunt insa cazurile fericite, caci exista situatii cand pentru a schimba lucrurile ai nevoie fie de foarte multa vointa, ceea ce nu este imposibil, fie de foarte multi bani, si in acest caz lucrurile se complica foarte tare. Cam asa ar putea fi descrisa pe scurt povestea tanarului J.N.R. Tanarul, in varsta de 34 de ani, locuieste in cartierul Palazu Mare, impreuna cu parintii lui. Ceilalti trei frati sunt casatoriti si locuiesc la casele lor. Personajul nostru a absolvit scoala profesionala de prelucrator prin aschiere in anul 1989, iar sase ani mai tarziu a absolvit si 12 clase la Liceul teoretic "Ovidius". Copilaria sa a fost una linistita, lipsita de evenimente neprevazute. Problemele sale au inceput o data cu maturizarea. Pentru a nu avea probleme din punct de vedere financiar, pe langa serviciul de baza baiatul se mai ocupa si de taximetrie peste orele de program. Acest lucru l-a facut din anul 1996 si pana in 2002. Din acel an viata lui N.R. a devenit un calvar. In timp ce se intorcea acasa cu masina cu care facea taximetrie, la un moment dat, a vazut intinsa in sant o persoana care parea ca are grave probleme de sanatate. Omul a oprit masina si a coborat pentru a vedea ce se intampla cu persoana respectiva. In clipa urmatoare, alte doua persoane i-au sarit in spate si l-au batut si jefuit. La final, pentru a fi siguri ca treaba este bine facuta, agresorii au luat o piatra cu care i-au dat in cap tanarului milos care dorise sa faca un bine, dar care s-a ales cu un mare rau. Un rau care nu poate fi remediat decat cu sume mari de bani deoarece barbatul a suferit dezlipire de retina si a orbit. Necazurile nu s-au oprit aici deoarece, in momentul accidentului, omul era casatorit, dar nu avea copii. Sotia l-a parasit atunci cand a vazut ca acesta este neputincios sa mai aduca bani, iar in prezent N.R. este ingrijit de mama sa, cu care si locuieste. Disperarea mamei intr-o astfel de situatie nu are margini. Femeia a umblat la numeroase clinici de oftalmologie din Bucuresti pentru a stabili o interventie chirurgicala. In cele din urma, femeia a reusit sa realizeze o programare, astfel incat fiul ei sa poata vedea din nou. Partea trista este ca aceasta operatie trebuie facuta la o clinica din Austria. Costurile sunt extrem de mari, iar veniturile lunare ale familiei nu depasesc sase milioane de lei. De mentionat faptul ca tanarul primeste o pensie de invaliditate de 1,7 milioane de lei, iar mama sa are o pensie tot de invaliditate de 1,2 milioane de lei. Sotul mamei are un salariu de insotitor de 2,8 milioane de lei. Prin urmare, suportarea cheltuielilor pentru interventia chirurgicala la clinica din Austria este imposibila oricata vointa ar exista. Este mult peste puterile financiare ale familiei. Ultima solutie a femeii a fost de a apela la Directia pentru Dialog, Familie si Solidaritate Sociala pentru a i se acorda un sprijin financiar. Din pacate, suma de zece milioane propusa de DDFSS la minister nu rezolva nici pe departe problema familiei. Singura solutie pentru ca tanarul de doar 34 de ani sa-si poata relua viata de dinainte de accident este ca semenii lui sa dea dovada de putina compasiune si sa ofere un minim sprijin. Asadar, doar din donatii financiare acest tanar ar putea efectua operatia in Austria si ar putea spera ca va mai putea vedea lumina soarelui si chipul mamei care a facut tot posibilul ca lui sa-i fie bine si sa poata trece peste handicapul care i-a facut viata un calvar.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii