Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:19 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste zece mii de firme in dezacord cu legea

ro

15 Oct, 2004 00:00 864 Marime text

Un sfert din societatile comerciale din judet risca sa fie radiate de Registrul Comertului

OUG 76/2001 prevedea simplificarea procedurilor emiterii actelor de functionare a societatilor comerciale * De trei ani, Legislativul a prelungit fie semestrial, fie anual termenul de preschimbare pentru agentii economici constituiti anterior aparitiei actului normativ * In Constanta, din aproximativ 40.000 de agenti economici, un sfert poseda inca documentele vechi * Societatile comerciale in culpa risca sa fie radiate

In anul 2001, Guvernul emitea un act normativ prin care se instituia o procedura unica de inregistrare si autorizare a functionarii comerciantilor. Astfel, prin prevederile Ordonantei de Urgenta numarul 76/2001, toti comerciantii reprezentand persoanele fizice autorizate, societatile comerciale, regiile autonome si organizatiile cooperatiste inregistrate de catre birourile unice din tara pana la data aparitiei actului normativ aveau obligatia de a preschimba documentele de inmatriculare cu noile formulare. Preschimbarea consta in inlocuirea certificatului de inmatriculare si a codului fiscal cu un singur document si anume certificatul de inregistrare. Comerciantii constituiti anterior aparitiei ordonantei aveau un termen de 12 luni pentru a solicita, la Registrul Comertului, preschimbarea actualului certificat de inmatriculare si a codului fiscal cu noul certificat de inregistrare. Toata "munca" agentului economic consta in completarea unei cereri si anexarea documentelor de functionare obtinute anterior pentru a obtine noul act impus de lege. Doar ca, termenele pentru preschimbare au fost prelungite repetat, fie din cauza numarului mare de agenti economici inregistrati, termenul de un an dovedindu-se prea mic, fie datorita necunoasterii legislatiei de catre acestia. Astfel au trecut mai bine de trei ani, iar cea mai recenta pasuire acordata de Legislativ a fost prelungirea termenului din iunie 2004 pana la finele lunii decembrie. Alaturi de alte judete din tara, nici la noi situatia nu este tocmai roz. In prezent, in evidentele Oficiului Registrului Comertului Constanta sunt prezenti aproximativ 40.000 de agenti economici constituiti pana la aceasta data. "Problema este ca un sfert dintre ei, care au fost inregistrati inainte de luna mai 2001, data aparitiei actului normativ inca mai functioneaza folosindu-se de vechile documente, asta daca mai traiesc in mediul de afaceri local", a declarat Traian Oancea, directorul general al Oficiului Registrului Comertului Constanta. Oficialii considera ca acestia, in fapt, si-au incetat activitatea, iar din acest motiv nu s-au mai preocupat de intrarea in posesie a documentului de functionare, asteptand chiar sa fie radiati automat de catre institutie. "Situatia este similara perioadei in care au fost radiate 10.000 de societati pentru ca nu si-au majorat capitalul social in urma cu doi ani", a mai declarat Oancea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii