Piata Grivitei, luata cu asalt de gospodine si amatorii de must si mici
Piata Grivitei, luata cu asalt de gospodine si amatorii de must si mici
16 Oct, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1375
Marime text
Ziua Recoltei - in premiera la Constanta
Pentru editiile urmatoare, organizatorii doresc atragerea mai multor producatori si decalarea perioadei de desfasurare * Preturile au scazut cu circa doua mii de lei la produsele necesare pregatirilor de iarna * Reprezentantii RAEDPP spun ca vanzarile mari vor duce la reducerea preturilor
Timp trei zile, in piata Grivitei se desfasoara Ziua Recoltei. Evenimentul, organizat de Primaria Municipiului Constanta si Regia Autonoma de Exploatare a Domeniului Public si Privat, a debutat, ieri, si se va desfasura pana pe data de 17 octombrie, inclusiv. Organizatorii spun ca acest eveniment are drept scop reducerea preturilor astfel incat oamenii sa-si faca aprovizionarea de iarna la preturi mult mai mici decat cele practicate in mod normal. Acest lucru nu s-a realizat prin niste metode speciale, ci se spera ca prin volumul mare de vanzari producatorii si comerciantii sa scada preturile.Mici, bere, pastrama si must
Muzica populara, gratare cu mici si pastrama, bere si must din belsug. Aceasta era atmosfera, ieri, in piata Grivitei la debutul Zilei Recoltei. Oameni din toate categoriile sociale se adunasera in piata din diverse motive. Gospodinele aveau drept scop achizitionarea de produse pentru iarna la preturi mai mici. Barbatii prezenti in piata venisera atrasi de mirosul de mici si de bidoanele pline cu must. Prin urmare, fiecare categorie avea nemultumirile sale. Unii spuneau ca pretul mustului este prea mare, iar altii erau de parere ca preturile produselor nu sunt cu mult mai mici. Asta la prima vedere, caci daca te-ai fi plimbat printre tarabe ai fi descoperit producatorii veniti din localitatile limitrofe ale judetului care practicau preturi sub cele obisnuite.Preturi mai mici
Tarifele practicate de producatorii veniti din judet special pentru acest eveniment erau intr-adevar mai mici decat cele practicate de comerciantii prezenti zilnic in piata Grivitei. Astfel, kilogramul de ceapa costa 13.000 lei, gutuile se comercializau cu 15.000 lei, cartofii se vindeau cu 7.000 lei kilogramul, iar usturoiul costa 35.000 lei/kg. Diferenta de pret era de circa doua mii de lei. La cantitati mai mari insa aceasta suma, care aparent pare nesemnificativa, reprezinta totusi o economie. Efortul RAEDPP nu a fost apreciat de o parte din populatie, care ar fi dorit scaderi de preturi cu mult mai mult. Oamenii nu au inteles ca, prin organizarea acestei manifestari, piata este mediatizata si vanzarile vor creste. Cristinel Dragomir, directorul Directiei Piete, Targuri si Oboare din cadrul RAEDPP, a declarat ca manifestarea se afla la prima editie si, ca orice inceput, este putin mai greu. "Speram ca in anii urmatori, printr-o organizare mai buna, sa incercam sa multumim pe toata lumea, pentru ca la editia actuala, din semnalele pe care le avem, reiese ca nu toti constantenii care vin pe aici sunt multumiti. Deocamdata, nu putem face mai mult, nu ne ramane decat ca la editiile viitoare sa ne organizam mai bine. Parerile sunt impartite. Unii oameni spun ca se simte diferenta de pret, altii spun ca nu se simte. Acest aspect depinde de ce este fiecare interesat sa achizitioneze. Din pacate, noi nu am putut asigura toata gama de produse, pentru ca sezonul este destul de avansat. Pe viitor, vom incerca sa decalam putin, pentru a avea o varietate mai mare de produse. La aceasta prima editie a Zilei Recoltei am adus producatori din judet. In toata piata sunt in jur de 100 de producatori, insa in mod special pentru aceasta zi am adus din localitatile limitrofe ale judetului circa 10 producatori. Sper ca, in final, sa fie o actiune reusita", a precizat Cristinel Dragomir. La ora inaugurarii evenimentului, in piata se instalasera deja circa cinci producatori din localitatea constanteana Poiana, restul urmand sa soseasca. In ciuda nemultumirii unora, piata era destul de aglomerata, preconizandu-se ca numarul vizitatorilor si al cumparatorilor sa creasca pe parcursul urmatoarelor zile.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii