Pompierii ISU „Dobrogea“, dotaţi cu echipament medical de KMG International

14 Nov, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
3374
Marime text
KMG International continuă să ofere sprijin Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, prin achiziţia unui manechin medical pentru trainingul echipajelor de prim ajutor în oferirea de asistenţă la naştere.
„Înţelegem nevoile sistemului public de sănătate şi avem datoria socială de a contribui la dezvoltarea ţării astfel încât pacienţii să beneficieze de asistenţă medicală de calitate. Această iniţiativă vine ca o continuare a angajamentului pe care ni l-am asumat în urmă cu zece ani, prin care am realizat investiţii în reabilitarea şi dotarea unităţilor spitaliceşti şi a centrelor de pregătire ISU din România de peste 4 milioane de dolari“, a declarat Alexey Golovin, vicepreşedinte al KMG International.
„Pregătirea personalului pentru intervenţie este una dintre priorităţile ISU Constanţa. În ultimii ani, a crescut mult numărul solicitărilor din partea persoanelor care au sarcină la termen sau sunt în ultimul trimestru. Numărul acestor solicitări este în creştere în special în sezonul rece, pe timpul codurilor de ger sau zăpadă. Achiziţia unui manechin de specialitate este un real sprijin pentru pregătirea profesională a pompierilor“, a precizat, la rândul său, col. Daniel Gheorghe Popa, inspector şef ISU „Dobrogea“.
Până la 1 noiembrie, la nivelul judeţului Constanţa echipajele de prim ajutor SMURD au intervenit la aproximativ 100 de gravide şi lăuze, pentru asistare la naştere şi îngrijirea nou-născutului. La Constanţa funcţionează un centru regional de pregătire în primul ajutor calificat şi descarcerare, amenajat de KMG International în 2013, în care sunt pregătiţi paramedicii constănţeni, dar şi cei din judeţele Călăraşi, Tulcea şi Ialomiţa.
Printre proiectele realizate cu ISU la nivel naţional amintim: dotarea echipajelor ISU/SMURD Bihor cu un sistem informatic de asistare decizională unic în România, folosit în timpul misiunilor de urgenţă de descarcerare, în judeţul Neamţ - reamenajarea spaţiului în care funcţionează dispeceratul integrat ISU - Ambulanţa Neamt şi dotarea acestuia cu mobilier şi echipamente electronice, de informatică şi comunicaţii moderne necesare în dispecerizarea apelurilor de urgenţă şi coordonarea acţiunilor de intervenţie. Parteneriatul cu SMURD, încheiat în 2009, s-a concretizat în carburant JetA1 pentru elicopterele aeromedicale, uniforme pentru voluntari la nivel naţional, contribuţie financiară la construirea heliportului de pe spitalul de urgenţă Oradea, cât şi în aparatură medicală - ECMO mobil (aparat de oxigenare extracorporală arterio-venoasă cu membrană).

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii