Preotii din Eforie Nord, deferiti Consistoriului

07 Feb, 2009 01:56
ZIUA de Constanta
2223
Marime text
Tribunalul bisericesc
al Arhiepiscopiei Tomisului se reuneşte, în această lună, pentru a clarifica
situaţia în care se află ce doi preoţi demisionari de la Biserica Naşterea Maicii
Domnului din Eforie Nord.
Vasile Guriţă, fost paroh la acest lăcaş de cult, şi preotul Ciprian, fiul său, vor fi convocaţi, în cursul lui februarie, pentru a se stabili concret care este situaţia lor juridică. Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, părintele Eugen Tănăsescu, este vorba despre o „situaţie inedită" pentru că cele două feţe bisericeşti au renunţat de bunăvoie să le mai slujească credincioşilor arondaţi bisericii Naşterea Maicii Domnului şi la parohie, dar vor să rămână preoţi ai lăcaşului respectiv. Reamintim că tărăşenia a început anul trecut, în postul Crăciunului. La momentul respectiv, în urma unui control al Arhiepiscopiei Tomisului, au ieşit la iveală mai multe nereguli băneşti, iar parohul a fost schimbat. Mai mulţi enoriaşi arondaţi bisericii în cauză semnalaseră faptul că Vasile Guriţă îi taxa dublu pentru anumite slujbe, bani pentru care nu mai tăia şi chitanţe. Scandalul a început atunci când Înalt Preasfinţitul Teodosie a sosit la biserică pentru a-l instala în funcţia de paroh pe Andrei Cojocaru. În aceste condiţii, Florentin Leica, unul dintre ctitorii bisericii, s-a supărat şi a ameninţat că trece biserica la alt cult, dacă preotul nu va fi adus înapoi. Mai mult, a cerut cei 500.000 de dolari pe care îi investise în ridicarea bisericii. Arhiepiscopul Tomisului nu a putut intra în biserică decât cu ajutorul echipelor de intervenţie ale DIAS, din cauza circului pe care enoriaşii şi sponsorul lăcaşului de cult l-au făcut în curtea bisericii. La câteva zile după incident, cei doi preoţi-demisionari au fost convocaţi la Arhiepiscopie pentru a fi judecaţi de Consistoriul Eparhial şi pentru a fi clarificată situaţia lor, dar nu au venit, justificându-şi absenţa prin faptul că starea de sănătate nu le-ar fi permis. În aceste condiţii, tribunalul bisericesc se va mai reuni o dată, în cursul acestei luni. Între timp, spiritele s-au calmat, preotul Andrei Cojocaru a devenit, în mod oficial, parohul lăcaşului de cult, iar enoriaşii scandalagii s-au conformat.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Nemo(est) 26 Feb, 2009 12:24 E uşor să pedepseşti, să alungi, să cateriseşti, infinit mai greu este să îndrepţi, să rabzi, să aştepţi întoarcerea fiului rătăcit.