Prima teza cu subiect unic
Prima teza cu subiect unic
03 May, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1292
Marime text
La fel ca la simulare, comisia de examen a Inspectoratului Scolar Judetean va accesa varianta de subiecte cu ajutorul unei parole
Maine, elevii claselor a VII-a dau prima teza unica, cea la matematica. Notele obtinute vor conta in proportie de 25% din media finala. Inspectoratul Scolar Judetean a primit de la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT), la sfarsitul saptamanii trecute, ultimele masuri pe care trebuie sa le respecte in vederea desfasurarii tezelor cu subiect unic. Astfel, directorii scolilor gimnaziale au inceput demersurile pentru organizarea evaluarilor semestriale. "Ii vom instiinta telefonic pe toti managerii de masurile prevazute, astfel incat sa nu existe niciun director neinformat", a declarat Andreea Paunescu, purtatorul de cuvant al ISJ. Aceasta a precizat ca, in dimineata zilei de 4 mai, subiectele vor fi transmise directorilor de scoli care se vor deplasa personal pentru a le ridica. Potrivit Andreei Paunescu, varianta aleasa de minister va fi cunoscuta de catre comisia de examen organizata la nivelul inspectoratului prin intermediul unei linii securizate si va putea fi accesata cu ajutorul unei parole. MECT ii sfatuieste pe directori sa le permita elevilor sa intre in salile in care se vor desfasura tezele in intervalul orar 11.30-12.00, astfel incat intre 12.00 si 12.30 sa se poata desfasura evaluarea propriu-zisa. Pentru ca procesul instructiv-educativ sa nu fie afectat in niciun fel, in acele scoli in care cursurile se desfasoara in ture, sustinerea tezelor cu subiect unic va avea loc pana cel tarziu la ora 13.30, cand elevii de clasa a VII-a implicati in acest tip de evaluare trebuie sa paraseasca salile.Scris de: {autor}Gratiela TULCEANU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii