Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:12 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primaria Mangalia, exemplu de „ne"-transparenta publica

ro

12 Jan, 2009 02:32 3867 Marime text

Mangalia_sedinta_de_consiliu_local_05.jpgNumai opt consilieri locali şi-au depus declaraţiile de avere pe site-ul primăriei

Începutul de an nu i-a determinat pe aleşii locali să ia exemplul parlamentarilor români şi să îşi posteze, chiar şi la mai bine de jumătate de an de la alegerile locale, declaraţiile de avere pe site-ul primăriei oraşului. Acesta din urmă, anemic reorganizat după schimbarea conducerii primăriei, a fost criticat şi într-un raport întocmit de Institutul pentru Practici Publice (IPP) Bucureşti, în cadrul proiectului „Ei trebuie să lucreze pentru tine - Învaţă cum să evaluezi consilierii din localitatea ta", finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe (CEE Trust).

Proiectul respectiv, implementat de IPP, în parteneriat cu CENTRAS, face referire, printre altele, la lipsa de transparenţă în publicarea datelor de interes public pe site-ul instituţiilor publice. În acest sens, Mangalia este dată drept exemplu negativ, arătându-se, printre altele, că primăria nu a considerat „transparenţa şi publicarea cât mai multor date de interes public în pagina oficială de internet ca fiind o prioritate instituţională".
Într-adevăr, pe site-ul oficial al Primăriei Mangalia, la „capitolul" declaraţii de avere şi interese ale angajaţilor, figurează, în majoritate covârşitoare, numai numele funcţionarilor „cu vechime" şi mai deloc cele ale nou-veniţilor în această instituţie.
La fel de lipsiţi de transparenţă se arată şi o serie de aleşi locali. Deşi în Legea 161/2003 „privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în axercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei", modificată şi completată ulterior prin numai puţin de cinci acte normative, se prevede clar faptul că declaraţiile de interese se depun în termen de 15 zile de la data validării mandatului, numai opt consilieri locali (dintre care unul demisionar) figurează la acest capitol.
Printre aceştia apare Bogdan Maganu, vicepreşedintele PSD Mangalia, care şi-a înregistrat declaraţia la 16 octombrie 2008. Acesta deţine un teren agricol de 50.000 mp, la Albeşti, şi unul intravilan, la Mangalia, figurează cu 85.000 euro împrumutaţi unei firme şi cu un debit de 150.000 de franci elveţieni şi nu deţine, cel puţin în declaraţie, niciun fel de autoturism. Un alt vicepreşedinte al PSD Mangalia, Gheorghe Mazâlu, şi-a înregistrat declaraţia la 27 iunie 2008. Acesta are două terenuri agricole în afara judeţului, un apartament şi un autoturism Cielo. Totodată, în declaraţie, Gheorghe Mazâlu declară că are venituri de 12.000 de lei/anual de la catedra de chimie de la Şcoala nr. 2 din Mangalia şi că obţine aceeaşi sumă din pensie.

Mangalia_sedinta_de_consiliu_local_04.jpgTrei pesedişti şi trei pedelişti figurează cu declaraţiile pe site

Un alt membru PSD, Daniel Slăvescu (cu declaraţia înregistrată pe 1 septembrie 2008), deţine, din moşteniri sau prin cumpărare, în totalitate ori părţi din terenuri intravilane sau din cele două case de locuit din Mangalia. Acesta mai declară că nu deţine decât o Dacie din 1997 şi un venit de 4.908 lei/anual, în calitate de administrator al unei firme. Alţi doi pesedişti din consiliu, Ion Petcu şi Mihai Voicu, nu au postate declaraţiile de avere.
La PD-L, apar cu declaraţiile de avere, pe site-ul primăriei, trei consilieri - Paul Foleanu, Laura Condur şi Dan Moldovan. Pe declaraţia de avere a lui Paul Foleanu (din 14 iulie 2008), vicepreşedinte al PD-L Mangalia, nu figurează decât venitul de 5.354 lei/anual, la o firmă. Laura Condur (în declaraţia datată 21 iulie 2008) deţine un teren intravilan de 500 mp şi unul agricol, moştenit, de trei hectare. Aceasta are trei apartamente şi un spaţiu în care îşi desfăşoară activitatea de medic, precum şi două autoturisme în leasing. Pe declaraţie mai apar împrumuturi bancare de câteva zeci de mii de euro şi venituri salariale de 19.200 de lei/anual. În fine, în declaraţia unui alt pedelist din Consiliul Local (din 27 iunie), Dan Moldovan, apar două terenuri, unul agricol şi altul intravilan, ambele din donaţii, un apartament şi trei autoturisme, precum şi un venit anual de 3.993 lei. Din grupul PD-L „lipsesc" de pe site Ioan Negrea şi Ioan Griguţă.

consiliul1_ptr_mat_declaratii.jpgANI ar putea declanşa procedura de control al averilor „întârziaţilor" în declaraţii



Constantin Filimon, liderul FD Mangalia, şi-a depus declaraţia de avere pe 1 septembrie 2008. Aici, acesta a notat că deţine trei terenuri intravilane (două din moştenire), precum şi unul agricol, tot moştenit. Filimon are două case, una cumpărată, cealaltă moştenită, şi un Opel Astra, alături de o pensie MApN de 17.950 lei/anual. Preşedintele FD Mangalia este singurul care şi-a trecut în declaraţie şi venitul de la Consiliul Local - 4.500 de lei/anual. Bogdan Filip, tot membru FD, nu are postată declaraţia de avere.
În fine, din grupul PNL din Consiliul Local, singurul care şi-a postat declaraţiile de avere şi de interese este chiar preşedintele formaţiunii, Viorel Oleniuc. Acesta însă şi-a înaintat, la finele anului trecut, demisia din consiliu. La „apel" lipsesc şi cei doi consilieri PC - Ion Mincă şi Vasile Olan, alături de liderul şi unicul consilier PRM Mangalia, Ion Anghel.
Fie că declaraţiile tuturor celor ce nu figurează nu au fost încă depuse, fie nu au fost postate pe site-ul www.mangalia.ro, cititorii trebuie să ştie că, potrivit normelor ANI, în cazul nedeclarării averii, există două sancţiuni: aplicarea unei amenzi între 100 şi 500 de lei şi declanşarea din oficiu a procedurii de control al averii. Lucru ce nu i-a speriat, deocamdată, pe aleşii Mangaliei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • radu pop 12 Jan, 2009 01:51 Hai va rog frumos .... chiar deranjazi smecherii si interlopii consilieri cu declaratii de avere ? Pai pe numele lor nu prea au nimik ..deci sint acoperiti , asa ca ... ei nu au facut nimik gresit cind nu au declarat nimik !