Primarul Mariana Gaju a distribuit alimente familiilor nevoiase (galerie foto)
Primarul Mariana Gaju a distribuit alimente familiilor nevoiase (galerie foto)Primarul Mariana Gâju, însoţită de consilieri locali ai comunei Cumpăna şi angajaţi ai primăriei, s-au deplasat ieri, la 150 de familii nevoiaşe, cărora le-au oferit pachete cu alimente tradiţionale de Paşti. Oamenii au primit ulei, făină, zahăr şi cozonaci, primarul Mariana Gâju asigurându-i pe această cale că le va fi mereu alături, indiferent dacă posibilităţile administraţiei locale sunt reduse.
Oamenii au găsit totodată, un bun prilej de a discuta cu primarul şi cu reprezentanţii primăriei despre problemele pe care le întâmpină. Au fost descoperite noi cazuri sociale, care au fost preluate de către reprezentanţii Biroului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Cumpăna. Însăşi Mariana Gâju şi-a notat în agendă cazul a doi copii, care au abandonat şcoala, fiind neglijaţi de părinţi.
Primarul Mariana Gâju a precizat că acordarea celor 150 de pachete cu alimente a fost posibilă datorită sponsorilor cărora primăria le-a bătut la uşi. Pe această cale, ea le-a mulţumit celor care au contribuit la pachetele distribuite cu ocazia Paştelui. „Deşi criza e mare, ca în fiecare an, dăruim aceste pachete celor care au nevoie. Este o acţiune de întrajutorare a familiilor cu probleme sociale. Sunt oameni nevoiaşi, copii părăsiţi de părinţi, familii care nu au ce pune pe masă. Pachetele noastre sunt sărace, dar sunt dăruite cu suflet", ne-a declarat Mariana Gâju, precizând că au beneficiat de pachete cu alimente şi pensionarii cu pensii de până în 500 lei.
Primarul comunei Cumpăna a precizat că aceste pachete cu alimente s-au acordat în urma unor anchete sociale, la care primăria a colaborat cu cei patru preoţi de la cele două biserici din comună, dar şi cu şcoala şi grădiniţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- maria 06 Apr, 2010 20:47 sunt de acord cu aceste ajutoare,dar ma intreb si eu,dece atata mediatizare?????????