Primarul Mariana Gâju dovedeşte, din nou, că este „Politicianul anului“ Asistenţa socială, la cel mai înalt nivel, în Cumpăna
Primarul Mariana Gâju dovedeşte, din nou, că este „Politicianul anului“: Asistenţa socială, la cel mai
30 Mar, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2838
Marime text




Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute, sucursala judeţeană Constanţa - Tulcea a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, a organizat Zilele Asistenţei Sociale. Întâlnirea profesională a asistenţilor sociali a fost marcată prin prezentarea activităţii Serviciului Public de Asistenţă Socială Cumpăna, care a devenit un exemplu de bune practici. Evenimentul a avut loc la sediul Centrului multifuncţional de asistenţă socio-medicală al comunei Cumpăna.
Centru nou pentru 12 copii de etnie romă
Şi astăzi, de la ora 11.00, în sala de şedinţe a aceluiaşi centru urmează a fi prezentat proiectul menit să sprijine segmentul social din comuna Cumpăna. Primăria, în parteneriat cu Unitatea Administrativ-Teritorială a comunei Vânători -Neamţ, Unitatea Administrativ-Teritorială a Comunei Prundeni - Vâlcea şi Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Cumpăna, implementează, în perioada februarie 2015 - aprilie 2016, proiectul „Centre socio-educative“ în cele trei localităţi, finanţat prin Programul R010-CORAI, cu fonduri alocate prin granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 2.269.755,05 lei, cu o cofinanţare publică de 340.463,26 de lei (15%). Proiectul îşi propune înfiinţarea a trei centre socio-educative în fiecare localitate parteneră. În comuna Cumpăna urmează să fie construit un nou centru, care va fi pus la dispoziţia proiectului pe o perioadă de cinci ani de la încheierea acestuia. Centrele vor oferi servicii integrate copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, în vederea îmbunătăţirii frecvenţei şcolare şi a reducerii cazurilor de abandon şcolar. De asemenea, sunt vizaţi şi 12 copii de etnie romă din comuna Cumpăna, urmărindu-se creşterea performanţelor şcolare ale acestora.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii