Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:27 26 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Problemele sistemului medical, dezbatute de Asociatia Medicilor de Familie „Tomis"

ro

26 Sep, 2009 03:20 1055 Marime text

Joi, 24 septembrie, a avut loc, în sala de conferinţe a hotelului „Ibis" Constanţa, întâlnirea membrilor A.M.F. „TOMIS", tema de dezbatere fiind problemele acute cu care se confruntă sistemul medical şi medicina de familie, în special în etapa actuală.

S-au prezentat şi discutat programele de prevenţie pe care Ministerul Sănătăţii doreşte să le deruleze în lunile următoare, respectiv screening-ul pentru cancerul de col uterin şi pentru bolile cardio-vasculare, regulile privind prescrierea reţetelor, în conformitate cu cerinţele C.J.A.S. Constanţa, stabilirea unor tarife (cotaţii) minimale privind serviciile desfăşurate în cabinetele medicilor de familie, servicii nedecontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi, nu în ultimul rând, manifestările ştiinţifice la care pot participa medicii de familie în luna octombrie.

„Membrii A.M.F. TOMIS Constanţa consideră că normal şi oportun ar fi ca hotărârile care se iau în legatură cu medicina de familie să se facă în urma unor consultari la nivel naţional între Ministerul Sănătăţii şi organizaţiile profesionale naţionale ale medicilor de familie şi să nu fie aflate din mass-media, în acest moment considerându-se că există o ruptură între forurile superioare (Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurari de Sănătate) şi teritoriu, neţinându-se cont în hotărârile luate de situaţia reală din teritoriu", afirmă dr. Laura Condur, preşedintele asociaţiei.

Întâlnirile membrilor asociaţiei vor avea loc în fiecare joi a ultimei săptămâni din lună, de fiecare dată urmând să fie organizată şi câte o prezentare ştiinţifică susţinută de diferite companii medico-farmaceutice. De asemenea, medicii de familie pot găsi conducerea asociaţiei, în fiecare joi, între 15.00 şi 17.00, la sediul Colegiului Medicilor din Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii