Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:23 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesorii cer adoptarea noii legi a salarizarii

ro

29 Oct, 2003 00:00 608 Marime text

Negocieri pentru semnarea contractului colectiv de munca

La sedinta de maine vor veni membri ai sindicatelor din invatamant din toata tara pentru a se negocia contractul colectiv de munca, ce a expirat pe 23 octombrie * Noul contract colectiv de munca unic la nivel de ramura a fost realizat de membrii sindicatelor din Constanta si Arad si are la baza aceeasi idee privind drepturile si obligatiile personalului didactic

Reprezentantii Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta vor participa, in cursul zilei de maine, la o intalnire cu reprezentantii Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului. La sedinta vor veni membri ai sindicatelor din invatamant din toata tara pentru a se negocia contractul colectiv de munca, ce a expirat pe 23 octombrie. Conform legii, in aceasta perioada vor putea fi demarate negocierile cu reprezentantii MECT. Printre solicitarile Consiliului National al FSLI se numara acordarea pentru educatie a unui procent de 6% din PIB si adoptarea noii legi a salarizarii pentru personalul din invatamant. Noul contract colectiv de munca unic la nivel de ramura a fost realizat de membrii sindicatelor din Constanta si Arad si are la baza aceeasi idee privind drepturile si obligatiile personalului didactic, facandu-se insa si o serie de modificari. Liderul de sindicat Ioana Purcarea a declarat ca spera ca Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului sa aprobe macar a 80% din propunerile inaintate. De asemenea, se vor pune in discutie mentinerea normei didactice de predare si a efectivelor de elevi la clasa, realizarea nomenclatorului bolilor profesionale pentru cadrele didactice si stabilirea incompatibilitatilor de ordin medical, precum si a sumelor, in procente, alocate finantarii complementare de catre consiliile locale, in valoare minima de 30% din buget. O alta problema care va fi abordata in cadrul sedintei va fi cea a calendarului de desfasurare a testelor nationale. Membrii sindicatelor sunt de parere ca testarea este, de fapt, un examen de capacitate sub o alta denumire si ca procesul educativ va fi perturbat daca se va respecta perioada stabilita de MECT pentru derularea testelor nationale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii