Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:15 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect romano-ucrainean de instruire a somerilor

ro

20 Oct, 2007 00:00 879 Marime text

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) din Tulcea a lansat, vineri, un proiect romano-ucrainean de instruire a 56 de someri, din localitatile situate pe bratul Chilia, in meseria de pescar, transmite corespondentul ROMPRES.

Proiectul "Prin traditie, catre viitor", derulat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, va contribui, in opinia conducerii AJOFM, la cresterea gradului de ocupare a fortei de munca din localitatile izolate. "Indeplinirea acestui obiectiv va fi posibila prin organizarea unui Centru de informare, in cadrul caruia vor fi promovate toate masurile active de ocupare, creandu-se astfel un dialog permanent intre actorii pietei muncii si institutiile implicate in derularea acestor masuri active in Romania si Ucraina", a declarat directoarea AJOFM, Iuliana Lefter. Ea a mai spus ca in Centrul de informare care va fi infiintat la Tulcea, se va deschide o biblioteca cu materiale informative, legislative si publicitare, in cadrul aceluiasi proiect urmand sa se organizeze targul romano-ucrainean "Euro Fish Delta". "In cadrul proiectului finantat de Uniunea Europeana vom derula si seminarii, in care vom explica persoanelor implicate care sunt efectele braconajului", a precizat directoarea Iuliana Lefter. Beneficiarii proiectului sunt agentii economici care, pe langa serviciile calitative pe care le vor obtine din partea celor 56 de someri instruiti de AJOFM, vor putea participa si la sesiuni de informare, dezbateri si schimburi de experienta. Pentru AJOFM Tulcea, proiectul "Prin traditie, catre viitor" este prima colaborare cu institutiile similare din Ucraina, autoritatile tulcene urmarind si posibilitatea autofinantarii si cea de atragere de noi parteneri. Partenerul principal al AJOFM in implementarea proiectului este Agentia de Cooperare Transfrontaliera Euroregiunea Dunarea de Jos, valoarea totala a finantarii acordate de Uniunea Europeana fiind de 150.000 de euro. Din aceasta suma, 10% reprezinta co-finantarea alocata de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca.

Scris de: {autor}RMP{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii