Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:42 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul Competent a ajuns la final Violeta Cîndea - „Sperăm să continuăm proiectul şi în alte comune constănţene" (galerie foto)

ro

27 Sep, 2012 01:00 1903 Marime text
proiect_competent_1.jpgCursurile de competenţe, desfăşurate în cinci comune constănţene, în cadrul proiectului „Competent - Activităţi inovatoare în vederea îmbunătăţirii accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii", organizat de Asociaţia Comunelor din România, Brainstorming Consulting şi RPIC-ViP din Republica Cehă, au ajuns la final. Cu acest prilej, ieri, a fost organizată o conferinţă de presă, la care au participat partenerii din Cehia, beneficiarii, dar şi reprezentanţii autorităţilor locale în care s-au desfăşurat acestea. Evenimentul de ieri a fost găzduit de Primăria Cumpăna.

Timp de 24 de luni (noiembrie 2010 - septembrie 2012), femeile din comunele Castelu, Chirnogeni, Cumpăna, Dobromir şi Independenţa au urmat câte două cursuri de competenţe: curs de iniţiere în folosirea calculatorului şi curs de comunicare eficientă şi orientativă spre client în cadrul proiectului „Competent - Activităţi inovatoare în vederea îmbunătăţirii accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii". „Femeile din zonele rurale îşi doresc să muncească. Prin aceste cursuri, femeile din grupurile vulnerabile au învăţat cum să scrie un CV, o scrisoare de intenţie, cum să participe la un interviu. Au învăţat cum să utilizeze un calculator, cum să comunice cu cei din jur", a explicat Violeta Cîndea, coordonator local pe Constanţa în cadrul Brainstorming Consulting. La rândul lor, beneficiarii acestor cursuri, femeile din grupurile defavorabile, se declară mai mult decât mulţumite. „Aceste cursuri mi-au schimbat viaţă. Aici am învăţat să aplic în practică ceea ce ştiam, dar am învăţat multe lucruri noi. Spre exemplu, vara trecută am reuşit să-mi găsesc un loc de muncă. Am lucrat ca şi cameristă la un hotel din Eforie. Nu mai lucrasem de opt ani. Odată cu participarea la aceste cursuri mi-am recăpătat încrederea în forţele proprii", ne-a povestit Elena Scurtu din Cumpăna, unul dintre beneficiarii cursurilor. În cadrul activităţilor desfăşurate, beneficiarii proiectului au participat la două tipuri de instruiri. Astfel, 192 de beneficiari au participat la un curs de iniţiere în folosirea calculatorului, iar alţi 200 - şa un cur se comunicare şi orientare către client.

Puncte de informare în cinci comune

proiect_competent.jpg

Mai mult, cele cinci comune constănţene incluse în proiectul „Competent" beneficiază, din această vară, de puncte de informare pentru cei care doresc să afle cât mai multe despre oportunităţile de calificare şi recalificare. Astfel, locuitorii din Castelu, Chirnogeni, Cumpăna, Dobromir şi Independenţa beneficiază de puncte de informare, la nivelul cărora agenţii de informare vor oferi celor interesaţi informaţii despre oportunităţile de calificare şi recalificare, care îi vor ajuta în găsirea unul loc de muncă. Prin aceste puncte de informare, colectivităţile locale şi angajatorii sunt încurajaţi să colaboreze în vederea creşterii şanselor de angajare şi profesionalizare a beneficiarilor proiectului, care aparţin grupurilor vulnerabile. Astfel, la punctele de informare, locuitorii vor primi informaţii despre oportunităţile de calificare şi recalificare, despre locurile de muncă disponibile, despre oportunităţile de finanţare, vor fi ajutaţi să elaboreze un CV sau o scrisoare de intenţie. Reamintim că în cele cinci comune constănţene au fost organizate cursuri de competenţe comune pentru beneficiarii proiectului. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013. Obiectivul general al proiectului a constat în facilitarea accesului la educaţie şi integrarea sau reintegrarea persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii. Proiectul este implementat în şase judeţe din ţară: Dolj, Olt, Dâmboviţa, Ialomiţa, Neamţ şi Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii