Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:58 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul RESPONS, implementat de CCINA Constanţa şi de Camera de Comerţ şi Industrie Dobrich, la final (galerie foto)

ro

25 Sep, 2015 00:00 3348 Marime text

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa, în calitate de unic partener din partea României în cadrul proiectului „Alianţa competenţelor responsabile pentru managementul sustenabil al hotelurilor şi restaurantelor mici / RESPONS“, finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul Leonardo da Vinci - Lifelong Learning Programme, a organizat, ieri, seminarul naţional de închidere a acestui proiect. RESPONS a avut un buget de 447.786 de euro, din care contribuţia UE a fost de 335.839 de euro.
 
Perioada de implementare a proiectului a fost de doi ani, între 1 noiembrie 2013 şi 31 octombrie 2015. Leaderul de proiect este Camera de Comerţ şi Industrie Dobrich, iar Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa este partenerul din România. La proiect au mai participat parteneri din Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Spania.
Alianţa Competenţelor Responsabile este un răspuns la provocările din sectorul HORECA referitoare la cererea turiştilor privind creşterea calităţii, atractivităţii şi varietăţii serviciilor turistice, la rolul important al tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor în hoteluri cu privire la căutarea, planificarea şi realizarea călătoriilor, stabilirea echilibrului adecvat între dezvoltarea autonomă a destinaţiilor, protecţia mediului şi dezvoltarea unei activităţi economice competitive, furnizarea de servicii sigure şi de înaltă calitate.
Printre obiectivele proiectului se numără dezvoltarea unui nou profil profesional al managerilor şi proprietarilor de hoteluri şi restaurante mici, identificarea nevoilor legate de competenţele şi cerinţele de calificare, dezvoltarea unui set de criterii şi a unei noi curricule comune, dezvoltată pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, sprijinirea competenţelor sectoriale în domeniul turismului, cu scopul de a facilita dezvoltarea personală şi participarea pe piaţa forţei de muncă.
La acestea se adaugă stimularea competitivităţii în sectorul turistic european, prin îmbunătăţirea competenţelor profesionale, îmbunătăţirea competenţelor specifice managerilor de hoteluri şi restaurante mici, facilitarea învăţării nonformale la locul de muncă, prin dezvoltarea unor modalităţi alternative de acces la calificări.

Ce rezultate au fost obţinute

Printre principalele rezultate ale proiectului se numără analiza competenţelor din sectorul HORECA, în baza unor studii efectuate la nivel naţional (în Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Polonia, România şi Spania), crearea unor standarde de calificări europene pentru profesiile de „manager de hotel“ şi „manager de restaurant“, precum şi curricula comună pentru învăţământul nonformal, kitul Info-formativ „Respons“ pentru management responsabil social şi sigur al IMM-urilor din sectorul HORECA, dar şi realizarea unui Manual Electronic pentru Managementul Social Responsabil al hotelurilor şi restaurantelor mici.
Acest manual sprijină învăţarea pe tot parcursul vieţii, care poate fi integrată cu uşurinţă în rutina zilnică, adică facilitează învăţarea nonformală şi bazată pe munca la timp ori de câte ori este nevoie. Este relaţionată cu CSR (Corporate social responsibility), care devine pe zi ce trece un factor de succes decisiv în sectorul HORECA. Manualul este structurat în patru module, divizate în capitole.
Aceste capitole conţin informaţii teoretice, precum şi exemple practice pentru activităţile economice responsabile privind produsele şi serviciile proprii, relaţiile cu personalul propriu şi părţile externe interesate. Cele patru module sunt: Managementul Responsabil, Piaţa, Mediul şi Comunităţile locale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii