Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:22 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Protocol SCJU - DGASPC pentru copiii abandonaţi

ro

04 Nov, 2010 02:07 1336 Marime text
Pentru a rezolva una dintre problemele cu care se confruntă copiii abandonaţi în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa şi care nu au identitate, s-a încheiat un protocol între SCJU şi DGASPC.

Managerul SCJU, Dănuţ Căpăţînă, şi directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), Petre Dinică, s-au întâlnit pentru a pune la punct detaliile unui acord. „Am realizat un protocol pentru a rezolva situaţia copiilor foarte mici care sunt abandonaţi în spital şi a căror identitate nu este stabilită, care nu au fost declaraţi de părinţi. Dacă acei copii sunt sănătoşi, noi nu mai avem de ce să îi ţinem în spital, dar nici DGASPC nu poate să-i preia, pentru că nu au identitate, iar procedura legală durează foarte mult. Aici intervine o zonă gri, pe care am încercat să o rezolvăm", a declarat managerul. Cei doi directori au ajuns la un consens. „Vom organiza un salon pentru aceste cazuri, cu vreo 8-10 paturi, unde vor putea sta aceşti copii până când le este stabilită identitatea şi vor fi preluaţi de DGASPC. Însă, mai avem o problemă, aceea a hranei şi a îmbrăcămintei pentru ei. Pentru că nu poate SCJU suporta această finanţare, vom cere ajutorul Consiliului Judeţean", a susţinut Dănuţ Căpăţînă. Din păcate, în ultimul an, numărul copiilor abandonaţi a crescut comparativ cu anii precedenţi, iar medicii sunt îngrijoraţi pentru un alt fenomen de abandon ce va începe odată cu venirea sezonului rece. „Sunt mame care se află la a cincea naştere şi iarna, când nu mai au cu ce să-i hrănească pe copiii, îi aduc la spital. Pe aceştia îi numim polispitalizaţi", a mai adăugat Dănuţ Căpăţînă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii