Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:07 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RAJA vrea sa acceseze fonduri pentru tratarea apei cu ultraviolete

ro

21 Feb, 2009 02:58 1705 Marime text
La Biblioteca Judeţeană I. N. Roman Constanţa a avut loc, ieri, seminarul „Programe de finanţare" gestionate de Ministerul Mediului.

Alături de reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai deconcentratelor de la nivel local, la eveniment au mai fost prezenţi secretarul general al Ministerului Mediului, Virginia Ştefănică, preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu, Vlad Marcoci, consilierul ministrului Mediului, Adrian Gearâp, directorul de Proiecte din cadrul Administraţiei Fondului de Mediu, Gheorghe Papuc, directorul general al Direcţiei Generale de Management al Instrumentelor Structurale pentru Programul Operaţional Sectorial (POS) de Mediu şi directorul tehnic din cadrul aceluiaşi compartiment (POS), Iulia Baz. Având în vedere prevederile Planului Naţional de Implementare a Directivei 98/83 a Comunităţii Europene cu privire la calitatea apei destinate consumului uman, precum şi a Directivei 91/271 a Comunităţii Europene, privind tratarea apei uzate urbane, directorul general al SC RAJA SA, Felix Stroe, a propus, în cadrul seminarului, emiterea unei legislaţii adecvate, care să permită accesarea de fonduri comunitare, în vederea introducerii în România a tratării apei (atât cea potabilă, cât şi cea uzată) cu ultraviolete. În acest mod, apele uzate care sunt tratate cu costuri importante să poată fi folosite la irigaţii, pentru activităţi menajere sau în scopuri industriale şi să se conserve rezervele de apă dulce în perspectiva crizei financiare. Potrivit lui Ion Chivăran, ofiţer media al RAJA, alte ţări europene au luat deja măsuri de gestionare şi raţionalizare a rezervelor de apă, însă, specialiştii apreciază că, peste 10 ani, multe state vor trece masiv la import de apă pentru a satisface nevoile populaţiei. Radiaţiile ultraviolete (UV) distrug în mod eficient bacteriile, viruşii şi chisturile din aer şi de la suprafaţa apei sau de sub apă. Foarte important este faptul că radiaţiile UV distrug viruşi care nu pot fi eliminaţi prin metodele convenţionale de clorinare. De aceea, trei companii din întreaga lume şi-au canalizat cercetările pentru elaborarea unor echipamente care să facă dezinfecţia apei utilizând surse de  ultraviolete. În prezent, 90% din companiile de furnizare a apei potabile din America folosesc această tehnologie, 50% din Europa şi o piaţă în expansiune este cea din Asia, care a trecut masiv la echiparea atât a staţiilor de pompare a apei potabile, cât şi la cele de tratare a apelor uzate. Majoritatea ţărilor asiatice, începând cu Coreea de Sud şi China, care construieşte, anual, peste 100 de staţii de tratare a apelor menajere, au adoptat tehnologia UV. Ultravioletele germicide nu schimbă compoziţia chimică şi gustul apei, spre deosebire de metodele reactive de dezinfecţie (clorinare, ozonare). Rezistivitatea microorganismelor la radiaţiile UV depinde de tipul acestora. Viruşii şi bacteriile în forme vegetative (bacili, coci) sunt cele mai sensibile la radiaţiile UV, cum sunt binecunoscutele microorganisme Salmonella typhosa, Vibrio cholerae, Shigella dysenteriae, Hepatitis virus, Mycobacterium tuberculisis. O doză mai mare de UV este cerută pentru neutralizarea chisturilor Lamblia şi Cryptosporidium, în timp ce doza cea mai mare este necesară pentru distrugerea sporilor. Întotdeauna se poate alege o doză UV care să dezinfecteze corespunzător. Una dintre caracteristicile tehnologiei UV este capacitatea de a nu a emite radiaţii care generează ozon sau alte substanţe. Din 2008, RAJA SA Constanţa a montat echipamente UV la staţia de pompare a apei potabile Călăraşi. „Este un program pilot pentru obiectivele similare din România, având în vedere faptul că iradierea cu UV este o metodă sigură de dezinfectare a apei ce nu afectează mediul înconjurător. Aceeaşi tehnologie poate fi montată şi la staţiile de tratare a apelor menajere, iar după trecerea prin tot procesul de tratare şi dezinfecţie, doar prejudecata îi opreşte pe oameni de a o folosi. Practic, apele epurate, la care se foloseşte tehnologia UV, pot fi utilizate chiar şi pentru consumul uman",  a declarat Ion Chivăran.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii