Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:27 28 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Recompense pentru olimpici

ro

31 Jul, 2003 00:00 894 Marime text

Elevii cu rezultate bune la concursurile internationale vor fi premiati

Cei care au ocupat locul I vor primi 50 de milioane de lei, pentru cei cu argint premiul este de 40 de milioane de lei, iar celor de pe locul al treilea li se vor oferi cate 30 de milioane de lei * Tot pentru olimpicii constanteni, cu rezultate bune la nivel national si international, Inspectoratul Scolar Judetean, in colaborare cu Agentia Teritoriala a Taberelor si Turismului Constanta, va organiza o excursie in strainatate

Olimpicii clasati pe podium la competitiile internationale, medaliati cu aur, argint sau bronz, vor primi noi premii in bani. Astfel, elevii care au ocupat locul I vor primi 50 de milioane de lei, pentru cei cu argint premiul este de 40 de milioane de lei, iar celor de pe locul al treilea li se vor oferi cate 30 de milioane de lei. Aceleasi sume vor fi acordate si profesorilor care pregatesc elevii la clasa, precum si unitatilor de invatamant din care provin elevii premiati. La concursurile scolare desfasurate in acest an s-au inscris 320 de elevi din Constanta, acestia obtinand 227 de premii. Astfel, Constanta a primit 25 de locuri intai, 20 locuri II si 19 locuri III la disciplinele italiana, portugheza, turca, muzica, pedagogie, discipline tehnice, limba romana si spaniola. Pe langa acestea au mai fost acordate 26 de premii speciale si 74 de mentiuni. Cinci elevi constanteni au fost selectionati in loturile nationale de chimie, fizica, informatica, matematica si limba romana. Dintre acestia un elev de la Liceul "Ovidius" a reusit sa obtina bronz la Olimpiada internationala de chimie. Mai mult de jumatate din elevii premiati, precum si cei din loturile de chimie, fizica si informatica provin de la Centrul Judetean de Excelenta. Liceele care s-au remarcat prin elevii sai sunt Colegiul National "Mircea cel Batran", Liceul "Ovidius", Liceul "George Calinescu", Liceul de Arte, Colegiul National Pedagogic "Constantin Bratescu" si Liceul de International de Informatica. La festivitatea de premiere, toti cei care au urcat pe podium au fost premiati de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului cu premii in bani in functie de locul ocupat. Pe langa acestea, elevii au mai primit sume cuprinse intre un milion si doua milioane de lei de la sponsori din fiecare judet in care s-au desfasurat olimpiadele nationale. Tot pentru olimpicii constanteni care au obtinut rezultate remarcabile pe plan national si international, Inspectoratul Scolar Judetean, in colaborare cu Agentia Teritoriala a Taberelor si Turismului Constanta, va organiza o excursie in strainatate. Cheltuielile de cazare si transport vor fi asigurate de reprezentantii celor doua institutii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii