Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:05 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rusinica medicilor de la sate!

ro

04 Jun, 2003 00:00 788 Marime text

Cadrele medicale isi neglijeaza munca

Rezultatele unui control efectuat de echipele Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta in cadrul cabinetelor de medicina de familie atat din oras, cat si din mediul rural, nu au fost tocmai satisfacatoare * Cadrele medicale ajung tarziu la cabinete si pleaca devreme * In plus, medicii care isi respecta cat de cat programul stau toata ziua degeaba deoarece oamenii sunt incurcati cu munca campului si nu prea mai au timp sa mai mearga la doctor * Spre exemplu, medicul de familie din comuna Independenta face naveta, astfel incat 24 de ore este la datorie si 24 de ore este acasa, la oras * Medicii de familie din mediul rural nu ajung la cabinete nici sambata si nici duminica

Reprezentantii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate au efectuat un control in cadrul cabinetelor medicale atat din mediul urban, cat si din mediul rural. Rezultatele nu au fost tocmai satisfacatoare. "S-a inceput monitorizarea medicilor de familie din judet. Problema numarul unu cu care ne-am confruntat este aceea a greutatii medicilor care fac naveta de a-si respecta programul. Acestia ajung tarziu la cabinete si pleaca devreme", a declarat doctorul Victorian Pastila, directorul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta. In plus, cadrele medicale care isi respecta cat de cat programul stau toata ziua degeaba deoarece oamenii sunt incurcati cu munca campului si nu prea mai au timp sa mai mearga la doctor. Daca in cursul saptamanii mai este cum mai este, in week-end nu prinzi picior de medic in majoritatea cabinetelor de medicina de familie din mediul rural. Spre exemplu, medicul de familie din comuna Independenta face naveta, astfel incat 24 de ore este la datorie si 24 de ore este acasa, la oras. La fel se intampla si in comuna Mereni, unde este foarte greu sa prinzi vreun medic de familie. "Aici, situatia este mai problematica deoarece medicii nu prea stau pe la cabinete, nu-si respecta programul", a precizat directorul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta, doctor Victorian Pastila. In comuna Crucea, un centru de permanenta ar fi ideal. "Am vorbit cu Serviciul Judetean de Ambulanta Constanta pentru a ne pune la dispozitie o salvare, deoarece aceasta localitate se afla la jumatatea distantei dintre Harsova si Constanta. In plus, acolo exista o curba foarte periculoasa, din cauza careia au loc foarte multe accidente rutiere", a mai explicat directorul Victorian Pastila. Istria, Mihai Viteazu si Sacele sunt alte localitati care au primit nota foarte mica la capitolul asigurarii asistentei medicale necesare. Daca nu intarzie la cabinet, medicii de familie de aici nu ajung sambata si nici duminica. Deci, oricum, nu este bine.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii