Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:19 19 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Saga la Final (video)

ro

17 Feb, 2011 00:00 2244 Marime text
MARINARI_BAHAMAS_1.jpgVeşti bune pentru familiile marinarilor români care se aflau la bordul vaporului Chem Faros, arestat în Bahamas . După 9 luni în care navigatorii au trăit la limita subzistenţei, fără apă, mâncare sau bani, oamenii se întroc într-un final acasă. Armatorul grec a plătit datoriile băneşti către echipaj şi urmează ca în scurt timp să le plătescă şi pe cele ale navei.

Nava Chem Faros, aflată sub pavilion grecesc, a fost reţinut în luna iulie de autorităţile din Bahamas din cauza datoriilor pe care armatorul le acumulase. La bordul navei se aflau şi 12 români. La sfârşitul anului trecut 3 dintre ei au fost repatriaţi iar restul urmau să revină în ţară în scurt timp, după cum susţineau autorităţile. Într-un final, după nouă luni , în care au stat în condiţii grele, fără apă sau mâncare se întorc acasă. Starea fizică a marinarilor este bună. Odată cu repatrierea, marinarii îşi vor primi şi sumele restante din salariu. Reprezentanţii sindicatului marinarilor consideră că situaţia marinarilor arestaţi se putea rezolva mai devreme dacă aceştia erau membrii de sindicat. Apartenenţa la sindicat ajută la o mai bună protecţei a personalului navigant în situaţiile de acest gen.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii