Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:48 09 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandal de proportii in invatamantul constantean

ro

17 Aug, 2004 00:00 895 Marime text

Inspectorul scolar general, Petrica Miu, a declarat ca in luna decembrie 2003, conform Legii invatamantului, conducerea unitatilor scolare trebuia sa intocmeasca proiectul de buget prin care sa solicite Consiliului Judetean suma necesara pentru acordarea salariilor # Reprezentantii ISJ ii acuza pe directorii scolilor incriminate pentru neplata salariilor profesorilor * La randul lor, reprezentantii SLSIP ii acuza pe inspectorii scolari ca nu au monitorizat proiectele de buget, dar si pe reprezentantii Consiliului Judetean pentru ca nu ar fi dat banii cadrelor didactice * Presedintele sindicatului constantean, Ioana Purcarea, a declarat ca singurul vinovat pentru problemele dascalilor ar fi fostul inspector scolar general, Paloma Petrescu

Reprezentantii Consiliului Judetean Constanta si cei ai Inspectoratului Scolar Judetean au efectuat, la inceputul lunii in curs, mai multe controale in unitatile de invatamant. In urma acestor verificari au fost sesizate o serie de probleme cu care se confrunta personalul din cadrul scolilor cu clasele I-VIII din mai multe localitati, printre care si Costinesti, Garliciu si Vulturu. Se pare ca, in aceste unitati, cadrele didactice nu si-au mai primit salariile de aproximativ doua luni. Referitor la situatia creata, directorii respectivelor institutii au dat vina pe cei de la Consiliul Judetean, sustinand ca ei nu le-au dat bani suficienti pentru plata salariilor. Cu toate acestea, inspectorul scolar general, Petrica Miu, este de alta parere. El spune ca in luna decembrie 2003, conform Legii invatamantului, conducerea unitatilor scolare trebuia sa intocmeasca proiectul de buget prin care sa solicite Consiliului Judetean suma necesara pentru acordarea salariilor. In mod normal, la suma respectiva, directorii ar fi trebuit sa ceara sume suplimentare, astfel incat profesorii sa nu aiba de suferit de pe urma altora. Directorii celor trei unitati amintite au solicitat Consiliului sume insuficiente pentru plata profesorilor, desi stiau ca banii nu le vor ajunge. Ba mai mult decat atat, acestia nu au facut nici o sesizare la sediul Inspectoratului Scolar Judetean cu privire la situatia de criza prin care se trecea. Asadar, reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean ii acuza pe acesti directori pentru ca s-a ajuns la o astfel de situatie. In urma controalelor efectuate de catre inspectorii scolari, vestile despre neregulile mentionate au fost receptionate si de catre membrii Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta. Ca urmare, scandalul a luat o mai mare amploare, pentru ca acum reprezentantii SLSIP ii acuza pe inspectorii scolari ca nu au monitorizat proiectele de buget, dar si pe reprezentantii Consiliului Judetean pentru ca nu ar fi dat banii. In acest sens, presedintele sindicatului constantean, Ioana Purcarea, a declarat ca singurul vinovat pentru problemele dascalilor ar fi fostul inspector scolar general, Paloma Petrescu. "Dupa parerea mea, vina este in lant. In primul rand, fosta conducere a inspectoratului trebuia sa verifice bugetul. Este inadmisibil ca oamenii nostri sa moara de foame pana va avea loc sedinta de Consiliu pentru a se gasi o solutie. De asemenea, si directorii din aceste unitati sunt vinovati si de aceea voi sustine hotararea Inspectoratului Scolar Judetean de a-i demite din functie. Ceea ce se intampla este foarte grav si s-ar putea sa ii dam in judecata pentru ca au cauzat aceste probleme", a mai declarat Purcarea. Astfel, zilele acestea, ISJ va demara o ancheta in urma careia se va stabili daca directorii respectivelor scoli vor fi demisi din functie sau daca li se va diminua salariul cu 10%, timp de trei luni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii