Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:59 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandal mare la Năvodari. Primăria a dat afară două angajate de la Creşa 20. Poliţia a întocmit dosar penal. Avocatul Poporului s-a autosesizat

ro

11 May, 2019 08:03 3213 Marime text
Potrivit unui comunicat de presă postat aseară pe pagina oficială de internet a Primăriei oraşului Năvodari se arată că „în data de 10 mai 2019, a fost finalizată cercetarea disciplinară prealabilă a angajatelor implicate ȋn incidentul de la Creșa nr. 20 Năvodari”.

Conform acestui comunicat o infirmieră şi o îngrijitoare au fost sancţionate cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, iar şefei de centru i se va aplica sancţiunea disciplinară avertisment scris.

De asemenea, ȋn cel mai scurt timp se va proceda la luarea unor măsuri pentru o mai bună organizare, control și verificare a activității ȋn cadrul Creșei nr. 20, pentru preȋntâmpinarea altor astfel de incidente nedorite.

Măsurile disciplinare luate de Primăria Năvodari survin anchetei iniţiată de Inspectoratul Poliţiei Judeţene (IPJ) Constanţa sub incidenţa infracţiunii de purtare abuzivă, după ce părinţii copiilor au depus plângere în legătură cu agresarea fizică şi verbală a doi copii, pe data de 24 aprilie, de către personalul creşei în cauză.

Cei doi copii care ar fi fost abuzaţi fizic şi verbal de către îngrijitoare sunt în vârsta de doi ani si jumătate, iar părinţii au aflat despre comportamentul agresiv al salariatelor grădiniţei după ce au obţinut o înregistrare audio pe care se aude cum îngrijitoarele agresează copiii.
 
Poliţiştii au deschis un dosar penal cu privire la aceste fapte şi fac investigaţii pentru a stabili cum s-au petrecut lucrurile
 
Totodată trebuie să spunem că şi Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul incidentului de la creşa din Năvodari, în care copiii ar fi fost umiliţi şi supuşi la rele tratamente

Matei Vârtosu, oficialul Avocatului Poporului spune că „sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor”.


Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii