Scaune mobile aduse de Clubul Rotary pentru persoanele cu handicap din toata tara
Scaune mobile aduse de Clubul Rotary pentru persoanele cu handicap din toata tara
01 Aug, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1428
Marime text
Membrii Clubului Rotary Mangalia au participat, in sala de conferinte a Spitalului Municipal din localitate, la finalizarea proiectului de aducere in Romania, din Statele Unite ale Americii, a 280 de scaune mobile pentru persoanele cu handicap locomotor si de distribuire a acestora mai multor unitati medicale din tara.
La intalnire au participat membri ai Rotary Mangalia, reprezentanti ai unitatilor sanitare din Mangalia si Techirghiol, precum si multi dintre beneficiarii scaunelor mobile.
Au primit astfel de scaune 15 persoane din Mangalia, 30 au fost donate Spitalului Municipal, 20 - Sanatoriului Balnear, alte carucioare au ajuns la Spitalul din Techirghiol, dar si la unitati din Cluj, Iasi sau Arges. "Acesta este cel de al treilea proiect social, in cadrul caruia ajutam unitati spitalicesti. Rotary Mangalia a mai reusit, in ultimii ani, sa aduca monitoare pentru functii vitale si mese chirurgicale", ne-a declarat purtatorul de cuvant al Rotary Mangalia, Camelia Radulescu.
Scris de: {autor}M.D.M.{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii