Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:24 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scolile vor functiona si fara autorizatie sanitara

ro

29 Aug, 2003 00:00 881 Marime text

Lucrari de igienizare in unitatile de invatamant

Inspectoratul Scolar Constanta a luat masuri pentru evitarea unor astfel de situatii * Lucrarile de curatenie a institutiilor scolare constantene vor fi incheiate pana la debutul anului scolar

La fel cum se intampla an de an, institutiile de invatamant isi vor deschide portile la 15 septembrie, cu sau fara aviz sanitar din partea Ministerului Sanatatii. Reprezentantii Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului au declarat ca multe dintre unitatile scolare din tara nu pot obtine autorizatia intrucat se confrunta cu probleme complicate vizand aprovizionarea cu apa sau lipsa canalizarii. In urma unui control efectuat de inspectorii Directiei de Sanatate Publica Constanta a reiesit ca dintre cele 550 de unitati de invatamant 303 nu au fost autorizate. Pe de alta parte, inspectorul scolar Liliana Timofte a declarat ca lucrarile de igienizare din scolile constantene vor fi incheiate pana la debutul anului scolar. In majoritatea unitatilor scolare lucrarile au fost finalizate, acestea urmand sa primeasca autorizatia de functionare din partea Directiei de Sanatate Publica Constanta. Liliana Timofte a explicat ca, in cazul unor scoli, autorizatiile de functionare sunt acordate pe an calendaristic. "Aceste unitati scolare vor termina in timp util lucrarile de igienizare pentru a obtine autorizatia de functionare necesara", a adaugat inspectorul scolar. In ceea ce priveste declaratiile reprezentantilor MECT, Liliana Timofte a precizat ca s-au luat masuri pentru evitarea unor astfel de situatii in Constanta. "Speram sa nu fim nevoiti sa deschidem anul scolar in conditiile in care unele scoli nu vor indeplini conditiile necesare pentru obtinerea autorizatiei sanitare", a conchis inspectorul scolar. Pentru a verifica stadiul in care se afla lucrarile de igienizare din scoli, ministrul Educatiei, Alexandru Athanasiu, a hotarat sa faca mai multe vizite in unitatile de invatamant din Romania pentru a se convinge de realitatea din teritoriu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii