Se vrea formarea Mitropoliei Tomisului si a Dunarii de Jos?!
Se vrea formarea Mitropoliei Tomisului si a Dunarii de Jos?!Gurile rele susţin că această decizie ar fi fost luată pentru a alipi Arhiepiscopia Dunării de Jos cu cea a Tomisului într-o mitropolie. O structură mai mare, care să fie păstorită de episcopul Casian, fapt care i-ar putea spulbera Înalt Preasfinţiei Sale Teodosie visul de a ajunge mitropolit. În mod oficial, însă, feţele bisericeşti de la Constanţa spun că este exclusă o asemenea variantă, iar decizia de a ridica la un rang mai înalt Episcopia Dunării de Jos a fost luată pentru a fi recunoscute meritele istorice ale acestei structuri. Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, pr. Eugen Tănăsescu, pentru a se realiza această alipire ar trebui întâi să fie desfiinţată Mitropolia Tomisului, care încă mai există. Doar pe hârtie, e drept. Dar se doreşte reactivarea ei. „Este o ridicare în rang şi atât, nu este o plănuire a unei mitropolii. În ceea ce priveşte reactivarea Mitropoliei Tomisului, facem demersuri la Patriarhie de mult timp. Aşteptăm cam demult să se discute acest aspect la Sfântul Sinod, dar nu ne supărăm. Înţelegem motivele şi ne vom bucura când va funcţiona din nou", a declarat acesta. Nu este o noutate faptul că Înalt Preasfinţia Sa Teodosie îşi doreşte foarte mult să devină mitropolit al Tomisului, fiind interesat mai mult de „reactivarea mitropoliei decât de titlul personal", spune pr. Tănăsescu. El mai susţine că scandalul creat în jurul anchetei jurnalistice, în urma căreia s-a început cercetarea penală a ÎPS Teodosie pentru luare de mită şi complicitatea la fals intelectual, nu ar fi o piedică în avansarea pe linie bisericească.
{mos_ri:mitropolia tomisului}Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- DINU STEFAN 30 Aug, 2009 15:40 BUNA ZIUA RIDICAREA PREA SFINTITULUI PARINTE CASIAN LA RANGUL DE ARHIEPISCOPIE MA CAM NEMULTUMESTE DEOAREDCE TREBUIA SA I SE DEA SI TULCEA IN NOUA COMPONENTA A ARHIEPISCOPIEI DUNARII DE JOS DE ACEIA FAC UN APEL CATRE PATRIARHIA ROMANA CA SA ACORDE IN REGIM DE URGENTA DIN NOU IN COMPONENTA CACONICA A ARHIEPISCOPIEI DUNARII DE JOS SI TULCEA PRECUM ERA ACUM 140 DE ANI
- pt Parintele Mancas 22 Jun, 2009 23:09 Frumos limbaj mai ai parinte! Faci cinste Bisericii! Se vede duhul blandetii si dragostea fata de aproapele in ceea ce-ati scris. Ma rog la bunul Dumnezeu sa-mi calauzeasca pasii astfel incat sa nu intalnesc vreun preot ca dumneavoastra (caci in acel moment imi voi schimba parerea pe care o am despre Biserica al carei slujitor pretindeti ca sunteti)
- nimeni 22 Jun, 2009 23:07 de acord cu Gabriel!
- Aanton_LaVey 22 Jun, 2009 21:38 Tare faza! Cuplu de soc: Porcu si Craciun :::::::::)))))))))
- Preot Gabriel Mascas 22 Jun, 2009 21:02 Desigur Tovarase Tanasescu ca doar esti slujbas al Satanei cu Serafimi Teodosie si nu al lui Dumnezeu! Ma eu as zice sa inlocuim Prea Curatele si Precinstitele fete bisericesti cu niste derbedei. Nu ti-e rusine sa debitezi asemenea gogosi cind acest excroc "Porcu" nu stie cum sa parvina? Construiti Biserici ca niste nemernici si oferiti fantasme de mintuire si procesiuni cu tot felul de bazagonii, unei Tari care geme in loc sa faceti asezaminte sociale pentru batrini bolnavi si copii ! Stii Tovarase ca in tara sunt 350000 copii fara parinti,plecati in pribegie sa cistige o piine pentru familie?? Si alte mii de copii disparuti unde ?la bancile de organe ?? Si voi va lafaiti ca niste porci incercind sa manipulati opinia publica cu tot felul de minciuni?? Asta a ajuns Biserica, o cocina de porci din cauza Voastra !