Sfântul Teotim, episcopul Tomisului, prăznuit pe 20 aprilie

17 Apr, 2017 19:46
ZIUA de Constanta
3186
Marime text
La 20 aprilie calendarul ortodox pomeneşte pe Sfântul Teotim, episcopul Tomisului, numit şi Teotim I, „scitul” sau „filosoful”. Acest sfânt daco-roman, originar din Dacia Pontica, a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea şi la începutul celui următor, păstorind cetatea de la Marea Neagră, în jurul anilor 380 – 395.
Detalii despre viaţa sa ne-au rămas din scrierile unor importanţi autori ce au trăit în perioada sa. Astfel, Fericitul Ieronim îl menţionează pe la anul 392 cu titulatura de „Scythiae Tomorum episcopus”. Despre Sfântul Teotim I, istoricul bisericesc Sozomen scria că ducea o viaţă ascetică, purta plete lungi şi se bucura de calificativul de "filosof". Sfântul Teotim nu a fost numai educat în filosofia monahală, care presupunea a iubi şi a practica înţelepciunea trăirii monahale, adică asceza, ci şi în cultura şi filosofia greacă. Un alt scriitor creştin, Socrate, spunea despre Sfântul Teotim ca „era cunoscut de toţi - împăraţi, episcopi, călugări, credincioşi şi barbari - pentru evlavia şi corectitudinea vieţii sale”.
Despre episcopul de Tomis auzise chiar împăratul bizantin Arcadie, datorită prieteniei legate cu Sfântul Ioan Gură de Aur. Din scaunul arhieresc al Constantinopolului, marele ierarh îi trimitea lui Teotim călugări misionari „pentru nomazii sciţi de la Istru”, probabil la cererea acestuia. În anul 400, Sfântul Teotim lua parte la un sinod local din Constantinopol, convocat de Sfântul Ioan Gură de Aur împotriva învăţăturii eretice a episcopului Antonin al Efesului. Aprecierea de care se bucura ierarhul tomitan în rândul celorlalţi episcopi reiese şi din faptul că, în lista celor care semnau documentele sinodului, Teotim era menţionat pe primul loc. Invocarea numelui Sfântului Teotim al Tomisului - la lucrările Sinodului IV ecumenic - ca autoritate a dreptei credinţe, constituie însă pentru noi, românii, o mărturie de mare preţ privind izvoarele ortodoxiei româneşti în creştinismul daco-roman. Sfântul Teotim rămâne fără îndoială o mărturie grăitoare a ortodoxiei credinţei.
Sursa Creştin Ortodox

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii