Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:00 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şi la Năvodari se înfiinţează Poliţia Locală Propunerea primarului Matei pentru iluminat public prin panouri fotovoltaice, aprobată

ro

11 Feb, 2011 00:00 2298 Marime text
navodari.jpgConsiliul Local al oraşului Năvodari a aprobat iniţiativa primarului Nicolae Matei privind punerea în aplicare a unui proiect de şase milioane de euro care vizează introducerea în sistemul de iluminat public a panourilor fotovoltaice, care reduc costurile la facturile de energie electrică şi valorifică astfel resursele de energie regenerabilă, aşa cum a propus şi Uniunea Europeană prin programele derulate.

Proiectul referitor la modernizarea şi reabilitarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice pentru iluminatul public a fost votat de toţi cei 14 consilieri locali prezenţi la şedinţa de Consiliu Local desfăşurată ieri. De la şedinţă au lipsit cinci consilieri locali: Stere Sponte (PDL), Tudorel Calapod (PDL), Marilena Dragnea (PNL), Ştefan Gălbău (PDL) şi Nicolae Trandafir (PNL).
Potrivit celor declarate de primarul Nicolae Matei, prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice se vor cofinanţa din fonduri publice proiecte care răspund obiectivelor programului şi care sunt în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare privind instrumentele structurale. "Dat fiind faptul că, din valoarea investiţiei, oraşul Năvodari urmează să achite cheltuielile neeligibile ale proiectului, apreciaţi că aprobarea proiectului de hotărâre în forma prezentată se impune pentru reducerea costurilor determinate de consumul de energie electrică, fiind astfel utilizate resurse ecologice pentru asigurarea iluminatului public, respectiv montarea de stâlpi de iluminat public prevăzuţi cu panouri fotovoltaice, care au la bază acumulatori".

La fel ca şi la Constanţa, edilul năvodărean a propus înfiinţarea Poliţiei Locale, prin reorganizarea actualei Direcţii de Poliţie Comunitară şi reprezintă un alt proiect important pentru oraşul Năvodari. "Direcţia Poliţia Locală Năvodari va fi înfiinţată în cadrul aparatului de specialitate al primarului prin preluarea posturilor şi personalului Direcţiei Poliţia Comunitară, structurându-se pe patru compartimente, astfel: compartiment ordine şi linişte publică - pază - intervenţie, compartiment circulaţie rutieră, compartiment evidenţa persoanelor şi compartiment protecţia mediului - disciplina în construcţii - afişaj stradal - activităţi comerciale", a completat primarul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • jean pooooooooool tucan 10 Feb, 2011 23:57 cam tarziu ati observat ca nu aveam dreptul la concediu medical, deoarece nu am fost anul trecut angajat nicaieri deci nu am cum sa fiu asigurat medical, cam tarziu fraierilor ati observat ca certificatul medical nr 2 este scanat si scris numele meu peste o doamna, cam tarziu, deja am castigat procesul cu aceste certificate medicale ha ha ha