Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:17 10 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sindicalistii din administratia publica ameninta cu blocarea activitatii

ro

15 Apr, 2004 00:00 870 Marime text

Membrii Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratia Publica Locala (FNSAPL) s-au intrunit, la finele lunii trecute, la Timisoara, in cadrul unei sedinte extraordinare care a vizat discutarea neajunsurilor din sistem * Oamenii au hotarat sa inainteze Guvernului lista de revendicari care sa duca la reforma si imbunatatirea activitatii in administratia publica locala * Functionarii publici solicita si eliminarea din legislatie a prevederilor care incalca drepturile omului, garantate de Constitutia Romaniei

O mare parte a lucratorilor din administratia publica locala din Navodari, Cernavoda, Harsova, Ovidiu si Mihail Kogalniceanu vor participa maine la o greva japoneza de doua ore, intre orele 8.00-10.00, pentru a protesta impotriva autoritatilor care nu au luat nici o masura pentru ameliorarea traiului acestora. Potrivit declaratiilor secretarului general al CNS "Cartel Alfa", Ion Caraignat, membrii Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratia Publica Locala (FNSAPL) s-au intrunit, la finele lunii trecute, la Timisoara, in cadrul unei sedinte extraordinare care a vizat discutarea neajunsurilor din sistem. Acesta a mai declarat ca, in urma dezbaterilor ample privind situatia angajatilor din administratie si vazand raspunsurile ambigue si nesatisfacatoare la adresa nr.158/03.12.2003, oamenii au hotarat sa inainteze Guvernului lista de revendicari care sa duca la reforma si imbunatatirea activitatii in administratia publica locala. Revendicarile sunt urmatoarele: negocierea si semnarea contractului/acordului-cadru colectiv de munca la nivel de grupuri de institutii (consiliile locale si judetene) reprezentand administratia publica locala, negocierea si semnarea sa se faca intre reprezentantii FNSAPL, Federatia Autoritatilor Locale din Romania, ministrul Administratiei si Internelor si Agentia Nationala a Functionarilor Publici. O alta revendicare propusa de sindicalisti este armonizarea sistemului de salarizare in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor si elaborarea Legii salarizarii functionarilor publici, eliminandu-se astfel anomalia creata ca urmare a reincadrarii functionarilor publici si salarizarea pe vechiul sistem. De asemenea, alte solicitari se refera la revizuirea prevederilor legale privind modul de promovare in grade profesionale pe principiul competentei, si nu in limita posturilor vacante, la acordarea de tichete de masa si a celorlalte drepturi prevazute de catre Statutul functionarilor publici, precum si a drepturilor prevazute de actele normative in vigoare personalului contractual din sistem.

Drepturi sau incetarea activitatii

Sindicalistii mai cer asigurarea perfectionarii tuturor lucratorilor prin cursuri de perfectionare postuniversitare organizate de catre Institutul National de Administratie sau centrele regionale autorizate si finantate de catre Guvern, astfel incat, pana in 2007, sa se asigure profesionalizarea acestui sector de activitate. De asemenea, functionarii publici mai solicita eliminarea din legislatie a prevederilor care incalca drepturile omului (dreptul la asociere sindicala, dreptul la negociere si dreptul la munca), garantate de Constitutia Romaniei si tratatele internationale care reglementeaza aceste drepturi. Sindicalistii ameninta cu declansarea unei greve generale in data de 26 aprilie, in cazul in care protestul va fi declansat pe termen nelimitat existand pericolul ca alegerile locale sa nu mai poata fi organizate. Cu toate acestea, functionarii publici spera sa nu ajunga totusi la greva generala, pentru ca aceasta va bloca intreaga activitate din administratia publica locala. Acestia mai spun ca, in cazul in care revendicarile nu vor fi solutionate in cursul zilei de maine, cand va fi declansata greva japoneza, urmata in data de 19 aprilie de o greva de avertisment, se va ajunge la greva generala. Intre orele 8.00 si 10.00 vor fi asigurate totusi servicii permanente pentru activitatile de stare civila - nasteri, casatorii si decese, si cantina de ajutor social.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii