Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:42 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sindicatele au declansat o adevarata cascada de proteste

ro

22 Feb, 2005 00:00 1016 Marime text
Luni, a fost prima zi de protest din calendarul de actiuni stabilite de cele cinci confederatii sindicale. Acestea si-au manifestat disponibilitatea pentru continuarea dialogului inceput, privind elaborarea legislatiei adiacente si pentru discutarea si modificarea acelor puncte care impiedica aplicarea prevederilor Codului Muncii. Conform programului stabilit, ieri, CNSLR-"Fratia" si Sindicatul Liber "Petrochimistul" au fost primele dintre confederatii care au initiat activitatea de pichetare in fata Prefecturii. Aceste actiuni de protest vor continua in fiecare zi, timp de doua ore, de la 09.00 pana la 11.00, pana in ziua de vineri. Astazi actiunea va fi continuata de CNS Alfa, miercuri de BNS, joi de CNS Meridian si vineri de CSDR. Reprezentantii sindicatelor au declarat ca, prin intermediul acestor proteste, doresc sa traga un semn de alarma asupra pericolului destabilizarii relatiilor de munca, datorata, in primul rand, unei diminuari a rolului indeplinit in mod normal de sindicate in ceea ce priveste apararea drepturilor salariatilor si in al doilea rand, de racirea relatiilor de parteneriat dintre sindicate si patronate. Salariatii au fost prezenti la protest in numar destul de mare, declarandu-ne ca nu sunt de acord cu actualele prevederi din Codul Muncii, avand in vedere ca acestea ii priveaza definitiv de anumite drepturi si ii avantajeaza nejustificat pe patroni. Programul de lucru supraincarcat, neplata orelor prestate in plus, lipsa formelor de contract, sunt doar cateva dintre nemultumirile exprimate de acestia. Reprezentantii sindicatelor si-au exprimat disponibilitatea pentru dialog cu patronatele, in vederea inlaturarii dificultatilor de aplicare a prevederilor incluse in Codul Muncii si pentru a corecta deficientele aparute in procesul de interpretare si aplicare a acestuia. Calendarul protestelor este valabil pentru toate confederatiile regionale din tara, urmand ca, in urma ecoului pe care le vor avea acestea, sa fie continuate pichetarile si in saptamana 28 februarie- 4 martie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii