Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:38 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sistem integrat de management la Rompetrol Logistics

ro

06 Nov, 2007 00:00 1886 Marime text
1194289516.jpg

Rompetrol Logistics (RPL) a obtinut certificarea sistemului integrat de management al calitatii si mediului

Aceasta recunoastere demonstreaza ca sistemul integrat de calitate si mediu al Rompetrol Logistics raspunde cerintelor standardelor internationale de referinta. Rompetrol Logistics si-a stabilit ca obiectiv obtinerea acestei certificari la inceputul anului 2007. "Certificatul Germanischer Lloyd are o valabilitate de 3 ani, iar organismul care l-a eliberat urmeaza sa verifice anual, printr-un audit de supraveghere, conditiile care au dus la acordarea acestuia", declara Adrian Chis, directorul general al Rompetrol Logistics. Rompetrol Logistics a obtinut prima certificare pentru siguranta in munca (conform standardului ISO 9001) in ianuarie 2003, de la organismul de certificare AFER (Autoritatea Feroviara Romana), fiind operator particular de transport pe calea ferata. In octombrie 2004, compania obtine o alta certificare (conform standardului de calitate ISO 9001) de la Germanischer Lloyd Certification Romania, ca o dovada pentru orice client din tara si strainatate ca aceasta companie dispune de un sistem al managementului calitatii recunoscut de un organism de certificare international. Grupul Rompetrol promoveaza in randul companiilor sale atat o politica de certificare a sistemelor de management conform cerintelor de tip ISO, cat si una de atingere a excelentei in siguranta operatiunilor desfasurate. Certificarea trebuie sa fie obtinuta la cel mai inalt nivel si numai din partea unor organisme recunoscute international. In 2006, printre companiile Grupului, care au obtinut certificari Germanischer Lloyd Certification, s-au numarat societatile Rompetrol Well Services (sistemul integrat de management - deja recunoscut conform ISO 9001:2000 si ISO 14001, a fost certificat si conform specificatiei OHSAS 18001) si Rompetrol Downstream (sistemul integrat de management a fost certificat conform ISO 9001:2000 si ISO 14001). Rompetrol Downstream a fost prima retea de distributie a carburantilor din Romania certificata. La inceputul acestui an, alte doua companii ale Grupului - Rompetrol Rafinare si Rompetrol Petrochemicals - au primit din partea Germanischer Lloyd certificarea Sistemului Integrat de Management din punct de vedere al Sanatatii si Securitatii in Munca. Totodata, Rompetrol Rafinare a initiat anul trecut un amplu program de securitate in munca, in parteneriat cu DuPont Safety Resources - leader mondial in domeniu. Acesta a urmarit reducerea la zero a accidentelor de munca prin implementarea unei culturi si a unui management al securitatii la cele mai inalte standarde, astfel incat fiecare angajat al Rompetrol sa se implice activ in reducerea riscului de incidente in toate operatiunile desfasurate de companiile Grupului pe platforma Petromidia (Rompetrol Rafinare, Rompetrol Petrochemicals, Romiserv, Rompetrol Logistics, Rompetrol Industrial Parks, GSS, Ecomaster si Rompetrol Quality Control). Rompetrol Logistics efectueaza atat transporturi rutiere, cat si feroviare, rolul ei fiind acela de a asigura, prin punctele sale de lucru, suportul necesar distributiei carburantilor (benzine, motorine, GPL, etc.) si al materiilor prime (titei), in tara si in exteriorul acesteia. Compania estimeaza obtinerea unei cifre de afaceri pe servicii de aproximativ 143 milioane RON la sfarsitul acestui an.

Scris de: {autor}DRPC{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii