Sistemul sanitar, aflat in colaps
Sistemul sanitar, aflat in colapsSpitalul de Urgenta a gazduit conferinta de presa a liderului Colegiului Medicilor din Romania
Una dintre problemele stringente ale sistemului sanitar care necesita rezolvare se refera la subfinantarea unitatilor sanitare si starea deplorabila in care se afla marea lor majoritate * Mircea Cinteza a declarat ca institutia pe care o reprezinta a demarat o actiune de strangere de semnaturi de la populatie, al carei scop este acela de a determina statul roman sa aloce un procentaj mult mai mare din PIB pentru finantarea sistemului sanitar * Bulgaria acorda 140 de dolari, iar media in tarile est-europene este cuprinsa intre 600 si 700 de dolari acordati anual pe cap de locuitor, in timp ce un roman primeste doar 70 de dolari anual
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta a primit, in cursul zilei de ieri, vizita presedintelui Colegiului Medicilor din Romania, profesor universitar doctor Mircea Cinteza. In cadrul conferintei de presa au fost dezbatute cateva dintre problemele acute cu care se confrunta sistemul sanitar romanesc la ora actuala, nemultumirile cadrelor medicale si propunerile lor vizavi de solutionarea acestora. Astfel, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, profesor doctor Mircea Cinteza, a declarat ca una dintre problemele stringente ale sistemului sanitar care necesita rezolvare se refera la subfinantarea unitatilor sanitare si starea deplorabila in care se afla unele dintre ele. "Cred ca acest lucru nu tine de competenta mai mica a unui manager de spital, ci de o stare de lucruri care exista in anumite unitati sanitare si care trebuie sa ne dea de gandit. Acest lucru reflecta imaginea concreta pentru societate", a explicat acesta. Mircea Cinteza a mai precizat faptul ca, in tara noastra, pentru sanatate se cheltuiesc 70 de dolari anual pentru fiecare cetatean in parte, in timp ce in Bulgaria se acorda 140 de dolari, iar media in tarile est-europene este cuprinsa intre 600 si 700 de dolari acordati anual pe cap de locuitor. "Media Uniunii Europene este de peste 1.200 de dolari anual pentru fiecare locuitor. Intre 70 de dolari, pe care ii acordam noi, si 1.200 de dolari ai Uniunii Europene este o diferenta extrem de mare", a specificat presedintele Colegiului Medicilor din Romania. Sistemului sanitar romanesc statul i-a acordat o finantare de 3% din Produsul Intern Brut (PIB), iar Uniunea Europeana finanteaza sistemul sanitar cu 8,5% din PIB.Semnaturi pentru bani mai multi in Sanatate
Presedintele Colegiului Medicilor din Romania, profesor doctor Mircea Cinteza, a declarat ca institutia pe care o reprezinta a demarat o actiune de strangere de semnaturi de la populatie, al carei scop este acela de a determina statul roman sa aloce un procentaj mult mai mare din PIB pentru finantarea sistemului sanitar. "Colegiul Medicilor incearca sa stranga semnaturile oamenilor ce doresc ca Sanatatea sa fie finantata cu 7% din PIB, care reprezinta, de altfel, un procent similar cu media tarilor est-europene", a explicat Mircea Cinteza. Pentru a avea o initiativa legislativa care sa porneasca din partea populatiei este nevoie de minim 250.000 de semnaturi, care vor trebui stranse pana pe data de 27 ianuarie. "Procentul pentru Sanatate a fost mereu de 3% din PIB, in ultimii trei sau patru ani fiind de 4%, iar anul trecut a devenit 4,2% din PIB. Anul acesta ni s-a spus ca va fi doar de 3,8% din PIB, cu mult redus fata de anul trecut. Starea sistemului sanitar spune ca nu exista nici un fel de justificare pentru procentul acesta scazut", a declarat presedintele Colegiului Medicilor din Romania, profesor doctor Mircea Cinteza.Reducerea fiscalitatii prin scutirea pensionarilor de la plata CAS-ului
Cu toate acestea, statul roman justifica slaba finantare a sistemului sanitar prin reducerea fiscalitatii, lucru cerut de Uniunea Europeana. Astfel, s-a dorit diminuarea fiscalitatii si prin scutirea pensionarilor de la plata asigurarilor de sanatate. Cu alte cuvinte, banii care trebuiau dati de acestia pentru asigurarile de sanatate, logic, trebuie sa le fie restituiti. "Banii acestia revin oamenilor. Pensionarii n-au primit nici un leu din sumele care, de fapt, nu mai sunt date pentru sanatate. Acesti bani au fost luati de stat si dusi in alta parte", a concluzionat presedintele Colegiului Medicilor din Romania.S-a micsorat si contributia salariatilor la CAS
O alta metoda folosita de statul roman pentru diminuarea fiscalitatii este reducerea de la 7% la 6,5% a contributiei salariatilor la plata asigurarilor de sanatate. De fapt, acesta este doar un artificiu datorita faptului ca acesti bani intra in veniturile lor, care sunt impozabile. "Lipsurile in sistemul sanitar sunt foarte mari, lucru dovedit si de faptul ca pacientii internati in cadrul spitalului din Medgidia au fost hraniti doar cu ceai si zahar, din cauza datoriilor foarte mari ale acestei unitati sanitare. Aici este vorba, insa, despre datoriile Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Ministerului Sanatatii si Familiei sau ale Guvernului fata de spitale", a mai precizat Mircea Cinteza. Referitor la costul zilei de spitalizare, presedintele Colegiului Medicilor din Romania a declarat ca acesta reprezinta media efectuata la toate spitalele din tara. "Acest lucru nu mi se pare deloc corect, din cauza faptului ca la un spital TBC, spre exemplu, este anormal sa dai pe ziua de spitalizare, mai ales ca are si Sectie de Chirurgie, la fel ca celorlalte sanatorii care au mult mai putine cheltuieli", a declarat Mircea Cinteza. Cu alte cuvinte, parerea liderului Colegiului Medicilor din Romania este aceea ca subfinantarea sistemului sanitar romanesc este "flagranta", lucru care nu este justificat de o politica fiscala imperativa.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp