Slujba Te Deum, în deschiderea festivităților, Facultatea de Teologie împlineşte 20 de ani
Slujba Te Deum, în deschiderea festivităților,: Facultatea de Teologie împlineşte 20 de aniÎncă de la plăsmuire, poporul român a primit creştinismul în mod direct chiar de la unul dintre cei doisprezece Apostoli ai Mântuitorului Hristos, Sfântul Apostol Andrei, care a sălăşluit un timp pe pământurile Dobrogei. Primele secole ale erei noastre semnalează scaune mitropolitane în cetatea Tomisului, ceea ce presupune o viaţă religioasă activă. Mai mult, conducătorii acestei mitropolii nu au trecut neînsemnaţi, ci dimpotrivă, au fost consemnaţi în lucrările unor sinoade ecumenice - evenimente religioase foarte importante ale vremii, fapt ce presupune o temeinică pregătire teologică a acestora, rezultând de aici că învăţământul teologic tomitan exista şi se manifesta încă din acele timpuri. Aşadar, existența Facultăţii de Teologie în cadrul Universităţii Ovidius, prin inițierea învățământului de nivel academic acum 20 de ani, reprezintă redeschiderea, reactivarea, fireşte, într-o manieră contemporană, a învăţământului teologic prezent pe aceste meleaguri chiar de acum aproape 2.000 de ani. Festivitățile care vor marca acest eveniment se vor desfășura în ziua de 26 noiembrie după un program bogat ce va cuprinde slujba Te Deum - ului, deschiderea festivităților, alocuțiuni, evocări, acordări de diplome de excelență, acordarea unui titlu de Doctor Honoris Causa, premiera operei muzicale religioase Sfântul Apostol Andrei şi alte manifestări artistice.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp