Somerul „de lux" al Constantei cinci mii de lei lunar
Somerul „de lux" al Constantei: cinci mii de lei lunarNu toţi constănţenii rămaşi în ultima perioadă fără locul de muncă se pot plânge că ajutorul de şomaj nu le acoperă cheltuielile de zi cu zi. Ieri, în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa (AJOFM) era înregistrat un şomer pentru care a fost stabilit cuantumul indemnizaţiei de şomaj la o valoare de 5.316 lei. „Ghinionistul" a fost disponibilizat începând cu 1 iunie 2009 de la o societate al cărui obiect de activitate este „hoteluri şi alte facilităţi de cazare". În acest caz, perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj stabilită conform prevederilor legale este de 15 luni, de fapt 12 luni la care se adaugă cele trei luni de prelungire conform prevederii OU nr. 28/2009.
Pe lângă acest privilegiat al sorţii pentru încă jumătate de an, ieri, şi alţi 31 de constănţeni beneficiau de indemnizaţii de şomaj ceva mai „decente". Potrivit reprezentanţilor AJOFM Constanţa, cuantumul acestor indemnizaţii se situează între 1.000 - 2.000 lei pe perioade diferite, în funcţie de stagiul total de cotizare.
Potrivit legii, un disponibilizat primeşte ajutor de şomaj şase luni, dacă a cotizat cel puţin un an la fondul de şomaj, nouă luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin cinci ani, sau 12 luni pentru persoanele care au cotizat la fondul de şomaj mai bine de 10 ani. Totuşi, pentru şomerii care beneficiau de indemnizaţie de şomaj la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 28/18.03.2009, perioada de acordare se prelungeşte cu trei luni de la data până la care a fost stabilit dreptul respectiv. De menţionat este însă că prevederile ordonanţei au fost valabile doar pe perioada anului 2009.
Diferenţele mari dintre cuantumul indemnizaţiilor de şomaj se întâlnesc, deoarece suma se acordă în funcţie de stagiul de cotizare. Astfel, acestea pot fi de 75% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, sau pot reprezenta suma prevăzută mai sus, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare. Aceste cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare sunt de 3% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin trei ani, 5% pentru un stagiu de cotizare de cel puţin cinci ani, 7% pentru cel puţin 10 ani şi 10% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp