Specialiştii în herpetofaună, despre balaurul de la Cuza Vodă „În Dobrogea, şerpii nu depăşesc doi metri"
Specialiştii în herpetofaună, despre balaurul de la Cuza Vodă: „În Dobrogea, şerpii nu depăşesc doi metri"

Locuitorii
din Cuza Vodă susţin că un şarpe uriaş le-a mâncat, săptămâna trecută,
zeci de găini. Ca într-un film de groază, oamenii s-au înarmat cu furci
şi coase şi au pornit la vânătoarea de balauri. Au căutat prin toate
împrejurimile localităţii, dar nu au găsit monstrul
de cinci metri, din cauza vegetaţiei abundente de zonă. Mai mult, în
ajutor le-au sărit şi oamenii legii. Frica oamenilor a fost alimentată
şi de Zeadin Murat, reprezentant al unei asociaţii locale pentru
protecţia
animalelor, care a declarat că nimic nu a fost inventat. Potrivit
teoriei acestuia, ar putea fi vorba despre un şarpe boa constrictor,
reptilă fără venin care îşi omoară prada prin strângere.
„Specia
respectivă
de reptilă a trăit în Dobrogea în urmă cu sute de ani, dar a dispărut.
Însă este posibil să fi rezistat. Mai există ipoteza să fie cineva care
şi-a achiziţionat şarpele de undeva, din Asia, Africa,
şi pentru că nu a mai putut face faţă să-l întreţină i-a dat drumul",
declara în urmă cu câteva zile reprezentantul asociaţiei pentru
protecţia animalelor. Cu toate acestea, specialiştii în
herpetofaună (ştiinţa despre şerpi) susţin că cel mai lung şarpe din
Dobrogea are puţin peste doi metri lungime.
„Reacţia a fost una
exagerată şi nejustificată, în condiţiile în care în Dobrogea
există doar două specii de şerpi potenţial periculoşi (Vipera cu corn -
Vipera ammodytes şi vipera de stepă - Vipera ursinii),
însă niciuna dintre acestea nu ajunge nici măcar la un metru lungime. De
asemenea, exclud posibilitatea ca specia observată şi care a stârnit
panică printre localnici să fie una exotică (eventual o specie de boa
sau piton), întrucât avem de a face cu o zonă rurală în care este puţin
probabil ca oamenii să ţină asemenea animale. Una peste
alta, s-a făcut circ. Deşi pe posturile TV s-au prezentat opiniile unor
specialişti, nu s-a menţionat niciun nume.
Precizez că în Dobrogea suntem patru herpetologi, însă doar doi
dintre noi ne ocupăm cu studiul reptilelor. Oricare dintre herpetologii
din Dobrogea sau din restul ţării ar fi putut explica şi demonta tot
acest circ şi ar fi putut calma localnicii şi autorităţile, dacă unii
ziarişti s-ar fi obosit să le ceară o opinie", a declarat Marian Tudor,
expert herpetolog în cadrul Laboratorului de Inventariere a
Biodiversităţii specifice din cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii
şi Ştiinţe Agricole a Universităţii. De asemenea, expertul herpetolog a
mai
precizat că în Dobrogea trăiesc următoarele specii de şerpi constrinctori: Dolichophis
caspius (şarpele rău), Elaphe (Zamenis) longissima (longissimus) (şarpele lui
Esculap), Coronella austriaca (şarpele de alun) şi Elaphe sauromates (balaurul
dobrogean). "De asemenea, mai există o specie de boid (boa) pe care eu o consider regional
extinctă. Este vorba despre specia Eryx jaculus (boa de nisip), o specie care
abia atinge 70 de centimetri şi care nu a mai fost observată în România
(Dobrogea) de la sfărşitul anilor '70. Cele două specii de şerpi de acvatici,
Natrix natrix (şarpele de casă) şi Natrix tessellata (şarpele de apă) au uneori
obiceiul de a practica constrincţia, însă în mod normal apucă prada direct şi o
înghit ca atare. Din acest motiv aceste două specii nu pot fi considerate
specii constrinctoare. Una peste alta, în Dobrogea sunt patru specii
constrinctoare atestate, o alta probabil extinctă (boa de nisip) şi doua specii
facultativ constrinctoare", a mai spus Marian Tudor.
Şarpele rău este o specie protejată la nivel european
Şarpele rău este cel mai lung şarpe din România, care poate ajunge
la lungimi de peste doi metri. Cel
mai des poate fi întâlnit în zonele sudice ale ţării şi în special în
zona deltei. Îl putem vedea în zonele stepice, în apropierea tufişurilor
sau a pietrelor şi
în zone populate de şopârle, care reprezintă hrana lui favorită. Şarpele
rău este foarte agresiv şi poate ataca oamenii
care trec prin apropierea lui. Din acest motiv, este un şarpe greu de
observat şi de fotografiat. Nu trebuie să uitam însă că nu este un şarpe
veninos, iar eventuala lui muşcătura
trebuie doar dezinfectată. În momentul de faţă, şarpele rău este o
specie protejată la nivel european.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- edi 31 Oct, 2013 18:28 Salut, Spunem peste tot ca este protejate animalele. Eu unul nu sunt convins. Un exemplu va dau in zona lacului SOMOVA,jud Tulcea, nenumarate exemplare de SERPI DE APA erau amorati de oameni, in zona debarcaderului de la hotelul dunarea, o zona de pescuit (majoritatea pescarilor fara permis de pescuit sau de permis de intrat in zona biosferei),eseau serpi din apa si se asezeau pe stancile din apropiere si cand tranversau drumul,erau omorati intentionat,chiar si cu masina.Am atras atentia politiei de frontiera de masacrul de pe drum si au spus ca nu este traba lor,bine-nteles a urmat o ancheta ca am indraznit sa le cer socoteala, de ce au trecut peste acele reptile.Concluzia este ca si organele de drept care ar trebui sa ocroteasca aceasta fauna,nu o face.Ce sa mai zicem de braconieri si de pescarii din zona.