Spitalul Clinic Judetean respecta reglementarile privind deseurile umane
Spitalul Clinic Judetean respecta reglementarile privind deseurile umane
16 Jan, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
947
Marime text
Intrarea in Uniunea Europeana presupune si necesitatea ca spitalele sa indeplineasca normele si standardele Uniunii in ceea ce priveste distrugerea deseurilor medicale si a resturilor umane.
Chiar daca unitatea sanitara nu dispune de un incinerator si de o statie de decontaminare, problema deseurilor provenite din activitatea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) a fost rezolvata. Directorul acestei institutii, dr. Ioan Tofolean, a afirmat ca, in prezent, resturile umane, adica placenta, organe amputate, tumori extirpate si, eventual, avortoni care cantaresc pana la 1000 de grame, sunt preluate de firma ECOFIRE, cu care a fost incheiat un contract de servicii. Ca urmare, reprezentantii acestei societati ridica zilnic deseurile umane in vederea distrugerii. Pe timpul verii, cand apare pericolul descompunerii, resturile apartinand corpurilor umane sunt depozitate in conditii optime intr-o camera frigorifica, special amenajata. In ceea ce priveste materialele sanitare, procedura este complexa si se realizeaza in cadrul SCJU. "Dupa sterilizarea resturilor textile cu cele doua instalatii cu ultrasunete existente, acestea sunt tocate si predate societatii Polaris". Potrivit directorului Tofolean, in acest moment, deseurile provenite din spital nu mai prezinta risc, acestea devenind gunoi ordinar. Pentru distrugerea resturilor umane din cel mai mare spital constantean, institutia cheltuie 10.000 de euro pe luna. Din SCJU se ridica lunar 5000 de kilograme de deseuri, iar societatea care ofera serviciul de incinerare percepe trei euro pentru un kilogram de deseuri arse. Desi o instalatie proprie pentru distrugerea deseurilor ar scuti conducerea unitatii sanitare de aceste cheltuieli destul de mari, managerul Tofolean considera ca in actualele conditii nu ar fi rentabila o asemenea investitie. Un incinerator costa foarte mult avand in vedere ca filtrele ecologice de la cosurile de fum sunt foarte scumpe, iar acestea trebuie schimbate periodic. "Numai un filtru costa zeci de mii de euro, iar acest lucru nu ni-l putem permite. Ar fi fost rentabil in conditiile in care am fi oferit serviciul de incinerare pentru toate spitalele din judet", a mai spus directorul Tofolean. La ora actuala nici o unitate sanitara din Constanta nu dispune de incinerator propriu, deseurile provenite de la acestea fiind preluate de catre doua societati prestatoare de servicii, ROSAL si ECOFIRE. Pana nu demult, SCJU avea in custodie o asemenea instalatie, la Agigea, insa functionarea acesteia a fost sistata in mod oficial, in urma cu patru ani, nu se stie insa din ce motiv. Se pare ca, pe viitor, se preconizeaza amplasarea cate unui incinerator pentru fiecare eurozona, care va distruge resturile umane si textile provenite din spitalele arondate.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii