Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:16 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Statuia reginei Elisabeta, ascunsa intr-un subsol

ro

29 Jul, 2006 00:00 1508 Marime text
In apropierea Cazinoului din Constanta, pe faleza, ar fi trebuit sa fie statuia Reginei Carmen Sylva. Acesta este pseudonimul cu care-si semna versurile, piesele de teatru, aforismele si jurnalele de calatorie regina Elisabeta. Statuia a fost realizata de un mare artist dobrogean, Ion Jalea. Lucrarea era compusa din doua piese: statuia reginei si Muza cu harpa. Grupul statuar s-a ridicat in 1937 prin subscriptie publica.Statuia reginei are inaltimea de trei metri si este situata pe un soclu, iar Muza cu harpa intra in patrimoniul Primariei Medgidia din 1975.Odata cu abolirea monarhiei, regimul comunist a inlaturat orice semn al acesteia, statuia fiind data jos in anii 50. De atunci, ea zace in subsolul Muzeului de Arta, iar cealalta jumatate, Muza cu harpa, se afla in Medgidia, fiind amplasata in parcul din centrul orasului.In 1990 un gest recuperator firesc pentru a fi repusa la locul ei, a fost facut de Doina Pauleanu, Directorul Muzeului de Arta. Aceasta a semnalat existenta statuii in subsolul muzeului si a sugerat reamplasarea ei. Pentru acest lucru, Primaria din Medgidia trebuia sa restituie partea amplasata in centrul orasului celei din Constanta, statuile fiind in proprietatea administratiei publice. In acest moment, Carmen Sylva doarme in continuare in beciul Muzeului, medgidienii fiind cu ochii pe "muza" lor.Conform spuselor doamnei Doina Pauleanu, Primaria Constanta este responsabila cu reamplasarea statuii, in acest caz fiind necesar un studiu de amplasament. Se incearca readucerea ei la locul initial, pana in 15 august 2007, cand se implinesc 70 de ani de la dezvelirea monumentului.Pentru a afla mai multe despre acest proiect, am incercat sa luam legatura cu un reprezentant al Primariei, care sa ne dea detaliile necesare, insa formalitatile in acest caz sunt numeroase si de durata.Pana nu se va ajunge la un acord intre cele doua primarii, statuia reginei ramane in continuare in umbra unui subsol, departe de cealalta jumatate a operei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii