Statul acorda sprijin financiar pentru laptele si carnea de capra
Statul acorda sprijin financiar pentru laptele si carnea de capraCapra a asigurat unor importante colectivitati din domeniul rural cantitati de produse pentru existenta, cu referire, mai ales, la lapte, carne, piei, in conditiile folosirii eficiente a unor resurse furajere de mai mica valoare * Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale a luat decizia de a aborda problema obtinerii produselor de la capre, sub aspect cantitativ si calitativ, sector care poate sa aduca si beneficii fiecarui crescator * Membrii Asociatiei Nationale a Crescatorilor de Capre din Romania - Caprirom se vor intalni in cursul zilei de azi, in cadrul unei conferinte nationale
Neglijata de prea mult timp, specia caprina a rezistat si a continuat sa existe in cadrul activitatilor de crestere a efectivelor si de obtinere a productiilor animaliere de la toate celelalte specii de ferma. Socotita de mult timp "vaca saracului", capra a asigurat unor importante colectivitati din domeniul rural cantitati de produse pentru existenta, cu referire, mai ales, la lapte, carne, piei, in conditiile folosirii eficiente a unor resurse furajere de mai mica valoare, precum si ale practicarii unor tehnologii dintre cele mai putin costisitoare. Ceea ce este de reliefat ar fi faptul ca, in mod cert, cresterii caprinelor i se deschid noi perspective, aceste animale putand evolua rapid, intr-o categorie economico-financiara de mare insemnatate, aceea de "moneda forte" in schimburile economice internationale ale tarii noastre. Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale a luat decizia de a aborda problema obtinerii produselor de la capre, sub aspect cantitativ si calitativ, sector care poate sa aduca si beneficii fiecarui crescator. In anul 2004 au fost prevazute mijloace financiare, ce se acorda sub forma de prime, pentru productia de lapte livrata la fondul pietei. In cadrul politicii sale agrare, adaptata cerintelor si exigentelor Uniunii Europene, in care, in mod necesar, trebuie sa ne incadram, MAPDR are in vedere dezvoltarea echilibrata a tuturor ramurilor de productie, cu sustinerea celor care trebuie sa acopere nevoile de consum ale populatiei autohtone, dar si a celor care, acum si in perspectiva, sunt cerute pe pietele europene ca si din alte zone de pe mapamond. In aceasta ultima categorie de produse, ANCC - Caprirom a facut demersuri pentru introducerea in gama de produse a laptelui si carnii de caprine. In prezent, in minister se lucreaza, cu consultarea larga a reprezentantilor crescatorilor, a cadrelor din cercetarea stiintifica si a altor specialisti, la ajustarea strategiilor si programelor de crestere a caprinelor, precum si la identificarea resurselor interne si externe, de sprijin financiar, pentru atingerea altor nivele ale performantei, ale competitivitatii si ale profitabilitatii. Dat fiind programul amplu care se deruleaza in sectorul cresterii caprinelor, membrii Asociatiei Nationale a Crescatorilor de Capre din Romania - Caprirom se vor intalni in cursul zilei de azi, in cadrul unei conferinte nationale. Evenimentul va avea loc la sediul Institutului de Cercetare si Dezvoltare a Ovinelor si Caprinelor Palas.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp